Notele Bătrânei Doamne: Petrolul – UTA 0-1. Evaluarea jucătorilor echipei UTA, conform Special Arad





UTA a obținut o victorie cu aspecte eroice pe arena „Ilie Oană” din Ploiești. Un gol marcat în prima parte, apoi o a doua repriză în care s-a apărat cu toate resursele și a beneficiat și de clemența arbitrului Sebastian Colțescu, cel care le-a anulat două reușite gazdelor.
UTA și-a arătat colții în prima parte a jocului, atunci când a și avut șansele mai bune de a marca. După reușita lui Harrison, venită din pasa lui Danciu, Mihai putea marca un gol așa cum o mai făcuse cu ceva vreme în urma la naționala de tineret, șut din afara careului la vinclu, dar portarul Bălbărău a respins. În startul părții secunde a mai fost incursiunea lui Costache, șutul lui Harrison, dar cei de la Petrolul au dominat cvasitotal jocul și au reușit să și înscrie de două ori, ambele reușite ale lui Grozav fiind anulate de Colțescu după ce a analizat imaginile pe video.
Oricât am fi de subiectivi, dacă ne uităm strâmb și judecăm drept, putem spune că faultul la Hrezdac a fost… așa și așa, iar pe Poulolo nu l-a lovit mingea în cap ci mai degrabă a lovit-o defectuos fundașul grupării arădene.
Rămân cele trei puncte, rămâne lupta dusă de fundașii din trupa trimisă de Rednic pe teren, UTA încheind partida cu șapte fundași pe teren, plus alți doi mijlocași defensivi, Mihai și Hrezdac. Rămân sclipirile tânărului Danciu, cel care a și oferit pasa de gol, dar și aparițiile la finalizare ale britanicului Harrison, fotbalist care a fost mai mult dispărut din joc, dar foarte util atunci când a fost nevoie.
NOTELE JUCĂTORILOR ȘI ANTRENORULUI BĂTRÂNEI DOAMNE
Gorcea – 6 – A parat șutul lui Mihnea Rădulescu, a ieșit de câteva ori destul de bine, dar este departe de a fi un portar sigur. A greșit la primul gol anulat al lui Grozav, Gorcea alegând să respingă o minge care pur și simplu trecea prin fața porții fără a fi vreun jucător al gazdelor pe traiectorie.
Dussaut – 6,5 – A urcat destul de des în prima parte și a închis bine defensiv zona sa.
Poulolo – 7 – Un joc aproape fără greșeală cu excepția fazei de la golul anulat în prelungiri, atunci când a avut o execuție defectuoasă.
Conte – 7 – Ca și Poulolo, a dominat spațiul aerian din careul arădean și a avut o singură greșeală, acea degajare nefericită de la primul gol anulat al lui Grozav.
Mabea – 6 – A înschis bine zona sa, dar jocul său de atac a fost parcă mult prea discret.
Hrezdac – 6,5 – Efort foarte mult depus de Hrezdac, după un meci început cu o mare greșeală, atunci când l-a pus pe Hanca singur cu Gorcea.
Mihai – 7 – Luptă, luptă și iar luptă, multe mingi recuperate, un șut foarte bun la vinclu și o nouă partidă solidă reușită de mijlocașul arădean.
Danciu – 7 – O primă repriză excelentă, cu acțiuni atât în banda stângă cât și în cea dreaptă. A dat acea pasă de gol pentru Harrison, iar în a doua repriză nu s-a mai văzut, Rednic alegând o tactică ultradefensivă.
Tsouka – 6 – Intrat pentru a întări defensiva în flancul drept, Tsouka și-a văzut exclusiv de fișa postului.
Costache – 6,5 – A alergat mult, a și ratat o bună ocazie în startul reprizei secunde, a mai avut o lovitură liberă executată pe lângă poartă și apoi a dispărut din joc pentru că UTA era preocupatpă exclusiv să păstreze avantajul pe tabela de marcaj.
Rassoul – a evoluat prea puțin pentru a putea fi evaluat
Trif – 6,5 – Bun în duelurile unu la unu, Trif a fost foarte util în jocul defensiv al Bătrânei Doamne.
Harrison – 7 – Nu a apărut prea mult în combinații, dar a fost acolo atunci când a trebuit. A venit bine la faza în care Mihai a pasat în fața porții și a rezultat un corner, a fost apoi golul marcat din pasa lui Danciu și șutul englezului din a doua repriză. Un gol de trei puncte…
Zsori – 6 – A alergat în gol pentru că nu a fost deloc susținut de colegii săi care erau preocupați exclusiv cu faza defensivă.
Antrenor Mircea Rednic – 7 – De data aceasta i-a ieșit lui Rednic. A „mușcat” repede, și-a mai ținut echipa sus până la pauză, după care a aruncat în teren tot ceea ce a avut mai bun defensiv și a profitat de deciziile lui Colțescu.
Citește și:
Comentariile portalului
Nu am negat acceleraționismul și nici nu.mi-am propus să "lupt" cu el. Pur și simplu, deocamdată nu m-a convins. Da, bine ziceți, să mai așteptăm
Da, este o întrebare cu sens. Dar în toate direcțiile. Una este istoria și cu totul alta modul în care propaganda și ideologia se folosesc ulterior de ea. Și (...)
D-le Marginean. Ar trebui sa asteptam macar un an sa vedem cum e cu accelerationismul asta care de fapt este tendinta specifica globalistilor schwabisti de la WEF si nici Musk (...)