luni, 29 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Notele Bătrânei Doamne! UTA – „U” Cluj 0-1. Evaluarea jucătorilor echipei UTA, conform Special Arad

    de Lucian Dănilă | 16 septembrie 2023, 7:15 PM | Recomandările editorilor | Sport

    0

    Rubrica „Notele Bătrânei Doamne” revine după o nouă înfrângere pe teren propriu a echipei UTA, a doua din acest sezon după cea cu CFR Cluj. De data aceasta, înfrângerea jucătorilor echipei UTA a venit în fața celor de la „U” Cluj, echipa care a învins-o și în primăvară, pe „Cluj Arena” în semifinalele Cupei României.

    Bătrâna Doamnă a jucat foarte slab. „U” a condus jocul, în timp ce UTA, cu secundul Sorin Rădoi la timonă din cauza repausului pe care l-a luat Mircea Rednic, s-a rezumat la un joc defensiv și cu o construcție aproape inexistentă. Jucătorii echipei arădene au practicat doar jocul cu minge lungă pe atacanți, acolo unde gabaritul lui Cooper nu a fost de ajuns pentru a învinge apărarea clujeană deși italo-ghanezul a fost periculos în trei rânduri în fața porții lui Gorcea.

    UTA a avut o mare ocazie la scorul de 0-0 prin Micovschi, unul dintre jucătorii care au avut o evoluție decentă, dar Gorcea s-a opus printr-o intervenție senzațională. Nu la fel s-a întâmplat la poarta arădeană, acolo unde Iacob putea face mai mult la șutul lui Simion care a dus la marcarea golului lui Daniel Popa. Până la acel gol, Iacob a avut două intervenții foarte bune, cea mai importantă fiind cea la șutul lui Bic din minutul 45.

    Bătrâna Doamnă, deși a făcut progrese la capitolul pregătire fizică, are mari carențe în ceea ce privește jocul colectiv, dar și la calitatea individuală a jucătorilor. Aseară, trei dintre jucătorii de la care se aștepta foarte mult, Freitas, Fabry și Rareș Pop, au fost poate cei mai slabi de pe teren.

    UTA se situează pe loc de baraj, iar etapa viitoare merge chiar pe terenul uneia dintre echipele aflate pe loc direct retrogradabil, FC Botoșani.

    NOTELE JUCĂTORILOR ȘI ANTRENORULUI BĂTRÂNEI DOAMNE

    Florin Iacob – 5 – Putea avea o notă bună dacă nu era acea fază din minutul 71, în care a respins în față șutul de la 25 de metri al lui Simion și mingea a ajuns la Daniel Popa care a înscris unicul gol al partidei. A mai avut o ezitare la o centrare în centrul careului, dar s-a și remarcat de câteva ori prin intervenții foarte bune la șuturile lui Vătăjelu, Bic și Stoica. Din păcate, la portari aproape orice greșeală se vede pe tabela de marcaj.

    Diogo Rodrigues – 6 – Unul dintre jucătorii care a depus un efort important și chiar a alimentat ofensiva cu mingi bune. Lusitanul a trimis câteva centrări de calitate în careu, cea mai bună fiind cea pentru Michovschi la faza la care Gorcea a apărat incredibil.

    Marko Stolnik – 6 – Un joc în general bun, croatul fiind în creștere din punct de vedere al evoluțiilor. Din păcate, Stolnik a stat departe de Daniel Popa la faza la care atacantul „șepcilor roșii” a marcat unicul gol al partidei.

    Cătălin Carp – 6 – A jucat simplu și în mare și-a câștigat duelurile. Păcătuiește prin lentoarea sa, pentru că atunci când are mingea în posesie gândește foarte mult următorul pas.

    Ali Abeid – 5 – Vizibil obosit după ce a revenit din Mauritania, acolo unde a obținut cu echipa națională a țării sale calificarea la Cupa Africii. Ali a fost înlocuit la pauză pentru că și-a scăpat de câteva ori adversarul direct, dar nici nu a mai livrat aproape deloc pentru jocul ofensiv.

    Denis Dumitrașcu – 6 – Folosit ca fundaș stânga în locul lui Abeid, Dumitrașcu a avut o evoluție sigură, fără a avea însă un aport important în ofensivă. A provocat eliminarea lui Câmpanu, dar UTA nu a știut să profite de faptul că a avut superioritate numerică mai bine de un sfert de oră.

    Marcelo Freitas – 4 – Brazilianul a fost foarte lăudat după evoluțiile cu FCSB și Sepsi, dar aseară a jucat catastrofal. A greșit multe pase, a fost mereu al doilea la minge și parcă nu a avut energie să recupereze baloanele din zona mediană.

    Herald Marku – 5 – Deși a acoperit o zonă destul de mare de teren, albanezul nu a produs nimic bun.

    Rareș Pop – 4 – A fost o umbră a jucătorului care în acest an calendaristic a oferit foarte multe faze care l-au făcut să devină preferatul tribunelor de la Arad.

    Andrej Fabry – 4 – Slovacul aproape că nu s-a văzut deloc în joc.

    Alexandar Vucenovic – 4 – Un transfer inexplicabil al unui jucător care nu a arătat nimic până în acest moment în tricoul echipei arădene.

    Claudiu Micovschi – 6 – Un joc destul de bun al jucătorului împrumutat de la Rapid la debutul său pe arena „Francisc Neuman”. A avut câteva acțiuni periculoase în banda stângă și a fost foarte aproape să înscrie dar execuția sa acrobatică a fost blocată de intervenția lui Gorcea.

    Goodberg Cooper – 5 – S-a zbătut mult, a alergat mult, chiar a câștigat unele dueluri unu la unu, dar nu este deloc concret în zona careului advers.

    Antrenor secund Sorin Rădoi – 5 – Cu excepția celor 15 minute de după pauză, echipa pe care a dirijat-o de pe margine a fost dominată, iar schimbările nu au adus nici un plus. A fost aproape hazlie înlocuirea lui Diogo Rodrigues în minutul 5 de prelungiri, un moment în care s-au pierdut secunde deși UTA era în dezavantaj.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    4 + 8 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.