Noroi, zâmbete și medalii la Sebiș, cu ocazia primei etape a Campionatului Național de Endurocross. A doua oprire, la Moneasa





Organizatorii s-au ținut de cuvânt și au pregătit pentru acest sezon competițional un traseu 100% nou, unul care a fost însă marcat de ploile din ultimele zile și astfel a avut și zone cu mult noroi. Din acest punct de vedere putem spune că tenul piloților a avut parte de cel mai bun tratament posibil, mai toți încheind cursa cu un zâmbet ce putea fi doar ghicit sub stratul de noroi.
La clasa Veterani câștigător a fost Pop Viorel Vasile (Master Bike Cluj), urmat de Lela Ștefan și Petruț Călin Octavian, amândoi sportivi ai clubul Lion Racing Team Sebiș, anunță Federația Română de Motociclism.
Oganizatorii au reușit să aducă la start și 13 sportivi foarte tineri la clasa Moto C (sub 18 ani)! Pentru aceștia, clubul Lion Racing Team Sebiș a organizat la final un podium separat cu cupe și premii. Locul I – Pop Florin Vasile (Master Bike Cluj), locul II – Atzberger Eduard Shady (Dirt Bike Riders Baia Mare), și locul III – Apati Denis Adrian (Lion Racing Team Sebiș).
Clasa ATV-C a avut următoriul podium: Strâmbu Matei Onisim (ACS Odobești), Cotet Raul (Quad Club Timișoara), și Muntean Răzvan Ioan (Lion Racing Team Sebiș).
Tcaciuc Gabriel Daniel (Quad Club Timișoara), s-a impus detașat la clasa Quad-A, fiind urmat pe podium de către Stănilă Valentin (Lion Racing Team Sebiș), și Boloș Otniel (Quad Club Timișoara).
Clasa Quad-C a avut cea mai mică diferență între primii doi sportivii de pe podium, Hălmăgean Denis Florin (Lion Racing Team Sebiș), impunându-se cu doar 7 secunde în fața lui Boloș Dario Jensen (Quad Club Timișoara). Podiumul a fost completat de Feier Darius Florin de la Lion Racing Team Sebiș.
Etapa a II-a a Campionatului Național de Endurocross Polaris va fi organizată tot de către clubul Lion Racing Team Sebiș și se va desfășura la Moneasa, în ultimul weekend al lunii aprilie 2023.
Comentariile portalului
... si multa Sanatate, alaturi de toti cei dragi.Speranța, credinţa şi iubirea să învie în sufletele noastre, aduse de Cel care este Calea, Adevărul şi Viaţa! (...)
Dar tot ne înmulțim, fir-ar să fie :)))
Da, suntem țara protejaților...