Noi modificări în programul Teatrului Clasic „Ioan Slavici”. Coproducția româno-sârbo-bulgară nu va avea premiera nici acum





Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad anunță că este nevoit să facă noi modificări în programul lunii ianuarie.
Cele două reprezentații ale spectacolului „Miracolul Sfântului Gheorghe” – programate pentru finalul acestei săptămâni, au fost anulate. Coproducția teatrală România-Serbia-Bulgaria și Macedonia de Nord (cu actorii Marina Palii și Ștefan-Gheorghe Dogaru din partea Aradului) trebuia să aibă premiera la Arad pe 18 noiembrie, dar din motive neclarificate, reprezentația a fost anulată. Întâmplător, a fost luna în care Ștefan-Gheorghe Dogaru a decis să părăsească echipa teatrului arădean, cu toate că, contractual, este obligat să mai joace la Arad până la finalul stagiunii, adică vara anului 2022.
Nu se știe nici acum de ce, dar premiera se amână din nou, spectacolul fiind înlocuit cu „Giulia / Singură acasă” – One woman show cu Angela Petrean Varjasi (sâmbătă, 29 ianuarie, de la ora 18:00, Sala Studio) și „Terapie de grup” de Bolba Tamás, Szente Vajk și Galambos Attila (duminică, 30 ianuarie, ora 18.00, Sala mare).
Modificări apar și în programul zilei de marți, 1 februarie, când, în locul spectacolului „Terapie de grup”, se va juca „Familia Ibsen”, în regia lui Cristian Ban. Reprezentația este programată de la ora 18:00, în Sala mare.
Accesul în sala de spectacole este permis doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2, respectiv persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore.
Măsura se aplică tuturor spectatorilor cu vârsta peste 12 ani.
Participarea publicului este permisă până la 30% din capacitatea maximă a sălii, cu purtarea obligatorie a măștii de protecție.
Comentariile portalului
În Județul Arad a câștigat AUR la alegerile parlamentare. AUR este PROTRUMP. TRUMP V-A TRAS-O.
Pai lui Bogdan Peschir mai trebuia politia sa-i ceara sa dea jos chilotii in vazul lumii, iar lui nenorocitul asta îi blurati imaginea, bravo presa independenta si impartiala !
Educatia precara si cultele religioase au un rol in antivaccinism in judetul nostru. In pandemie ne amintim ca oitele cu capetele plecate refuzau sa se vaccineze, ceea ce a dus (...)