joi, 30 mai, 2024

Special Arad Logo

    „O scrisoare pierdută” la Arad. Sânge să fie, dar să știm și noi!

    de Tomck@t | 1 iunie 2021, 8:47 PM | Cultură | Topic special

    0

    O scrisoare pierdută în 1884 continuă să fie pierdută și regăsită și în 2021. Inclusiv la Arad. Alte fețe, alte haine, alte referințe sociale, dar aceleași moravuri și aceeași scrisoare. Sunt vechi, domnule… și sunt noi, totuși! Dar cine cu cine și de ce se luptă până la sânge? „A! Ce coruptă soțietate!”…

    E o luptă crâncenă, în primul rând, între „clasic” și „contemporan”. Nu numai la Arad.

    Există teatru clasic și există teatru contemporan, cel din urmă fiind, la origini, experimental. În schimb, după consolidarea teatrului contemporan ca stil autentic, proces care a durat pe plan internațional cca. jumătate de secol, a răsărit și un alt experiment teatral, un nou stil, însă doar pe jumătate. Unul hibrid, mai exact, preocupat de contemporaneizarea, mai mult sau mai puțin forțată, a clasicului concentrat pe rolul sorții și pe arhetipuri tragice sau comice. În România contemporană, noua fixație artistică de actualizare a clasicului sau chiar a modernului se află pe un trend ascendent și, inevitabil, are tot atâția fani pe câți contestatari și are tot atâtea exemple reușite precum nereușite, dar dincolo de păreri, preferințe, ignoranțe și „venerabile în sus, venerabile în jos”, se prezintă în ecuațiune un element care nu poate fi trecut cu vederea și care reprezintă atracția-cheie: curiozitatea. Pe de o parte, se ia în calcul scopul care scuză mijloacele și anume stârnirea curiozității unei generații noi de public amator de teatru (care, de regulă, agreează în primul rând noul, abia apoi deschizându-și ochii și spre vechi), iar de cealaltă parte e libertatea artistică, care poate să aibă și poate să nu aibă vreo legătură cu un soi de curiozitate creativă, o întrebare – în definitiv – fără răspuns: ce ar face autorul original în vremurile noastre? De pildă, având în vedere moravurile sociale și politice (sau – îmi permit să mă corectez, inspirat cât de cât – soțiale și politițe), o lozincă-expresie de ordin Vax Populi precum „Am furat, dar am și făcut” devine o completare aproape obligatorie din oficiu până și într-o adaptare contemporană a unei capodopere, respectiv a unei lecturi obligatorii, cum e „O scrisoare pierdută”.

    192629505 4245627135495541 8664013451628545805 n

    Dar cum funcționează cea mai faimoasă operă a marelui Caragiale, „folosind” aceleași personaje, aceleași apucături și exact aceleași conjuncturi comice, în haine noi, pe fotel nou, doar că aplicând pe alocuri mici „retușuri” vizuale, trăsături alterate și/sau chiar exagerate?

    Mai degrabă o asemenea curiozitate trebuie să fi fost generatorul motivațional pentru regizorul Ștefan Iordănescu de a pune pe scena Teatrului Clasic „Ioan Slavici” din Arad faimoasa piesă într-o nouă lumină, profitând de faptul că orice produs caragialian continuă să fie actual și după mai bine de 100 de ani. Iar ca o paranteză, scenariul original stipulează, în fapt, că este vorba de o capitală a unui județ de munte, în zilele noastre.

    Caragiale e întotdeauna un «must have». Trebuie să îl ai în portofoliu. Nu poți să îl eviți”, spune Iordănescu. „În plus, mi s-a părut un text important pentru trupa actuală [arădeană – n. red.], așa cum se prezintă ea în momentul de față. E o trupă specială, rodată, care funcționează foarte bine. Mi-am propus ca spectacolul acesta să pună o lumină pe situația României – de la anul în care a fost scrisă piesa, până în ziua de azi – fără să folosească însă o contemporaneizare excesivă. Este un spectacol care uzează de mijloace de comunicare pe baza unor sisteme de teatru contemporan, dar, în același timp, m-am preocupat să rămână general valabil, să existe un tip de valabilitate pe o perioadă mai îndelungată de timp. Pot spune că e o panoramă a României din ultimii 200 de ani. Dacă lucrul acesta e un gest îndrăzneț din partea mea? Da. Foarte. Tocmai de aceea l-am și făcut”, adaugă regizorul.

    193876400 4245626732162248 9160180365026419247 n

    Într-adevăr, trupa de actori arădeni din distribuția spectacolului „O scrisoare pierdută” (care a avut premiera duminică, 30 mai) „funcționează” extrem de bine, chiar și în condiția în care sunt pe aceeași scenă actori mai vechi și mai noi, tineri și mai puțin tineri, actori la aproximativ început de drum și actori cu o experiență mult mai vastă. S-a simțit (și s-a auzit) în sală și bucuria revederii din partea publicului, după toate aceste pauze și semi-pauze pandemice, pe lângă ropotele de aplauze lungi (actorii fiind „chemați” înapoi de trei ori), unii strigând „Bravo!” și, după cum spune actorul Zoltan Lovas, chiar și „Ne-a fost dor de voi!”.

    Ce poate fi un semnal mai concludent, deci, că „rețeta” contemporană aplicată (nu excesiv, după spusele regizorului) lui Cațavencu a funcționat? Chiar și în condiția în care a contribuit oleacă și vocea publicului fidel, afecțiunea – în sensul de atașament – pentru actorii arădeni. Am văzut și tineri în sală, chiar adolescenți și copii, iar la plecare am „prins” o discuție din mers. Un băiat îi spunea unei fete că la început s-a speriat că nu a nimerit spectacolul corect, văzând decorul minimal (semnat de Doru Păcurar), costumele excentrice create de „Chic” by Vali Cioban și, nu în ultimul rând, coregrafia gândită de Maura Cosma de la începutul spectacolului, dar, citez din memorie, „a fost fain până la urmă”.

    193553563 4245627295495525 7109989430117595737 n

    În adaptarea lui Iordănescu, privind strict costumațiile alese, Nae Cațavencu (Andrei Elek în spectacolul prezentat în premieră, înlocuit de Florin Covalciuc în distribuția a doua) este un filfizon contemporan fără scrupule, Zaharia Trahanache (Zoltan Lovas) este un street-hipster fără barbă și în același timp un millennial nițel bisexual, Zoe Trahanache (Iulia Dinu) o fashionistă vampă-wannabe, Fănică Tipătescu (Ștefan Dogaru) un goth boy sadomasochist cu alură cezariană (sau poate bampir caraghioz), iar Agamemnon / Agamiță Dandanache este… o cucoană cu merite voluptoase, puse ostentativ la înaintare (Mariana Tofan).

    193680553 4245626795495575 8349394685365838610 n

    Celelalte personaje – Tache Farfuridi (Călin Stanciu), Iordahe Brânzovenescu (Bogdan Neciu), Ionescu și Popescu (Robert Pavicsits și Alex Popa) – respectă într-o oarecare măsură costumația și caracteristicile originale, cu un accent evidențiat pe bufonerie în special în cazul polițaiului Ghiță Pristanda (Sorin Calotă) și, ca o excepție oarecum bizară, Cetățeanul nu foarte turmentat (Ioan Peter), care reușește să fie trendy chiar și în costumul sfâșiat.

    Actorii, deși la început păreau parcă nesiguri pe ei, ori nesiguri de succesul acestei piese stilizate, au intrat până la urmă cu maximă vervă în ritmul frenetic și întortocheat al firului narativ, după principiul „bulgărelui de zăpadă” care se cerea de la sine, dar și după principiul flamboiant în această adaptare caragialiano-iordănesciană, înțeleasă aici mai degrabă prin prisma unor referințe vizuale ce dau mai mult spre stilul gotic. Nu a lipsit nici sângele, mai mult ca sigur artificial, Zoli Lovas „făcând un DiCaprio” ca-n Django, iar Bogdan Neciu încasând o lovitură scandaloasă cu genunchiul, în nas.

    Sunt anumite exagerări sau plusuri și impulsuri rebele cu menire comică în această adaptare, însă publicul – incorporat în spectacol într-o oarecare măsură – nu are timpul necesar să le găsească deplasate, atenția generală și în definitiv reușita finală a spectacolului fiind acaparată în totalitate de către forța colectivă a actorilor. Cu cât mai mulți apar pe scenă, cu atât mai mult își atinge scopul și spectacolul.

    194486712 4245627352162186 8903900880135760998 n

    „O scrisoare pierdută”, de I.L. Caragiale
    Regia: Ștefan Iordănescu
    Decorul: Doru Păcurar
    Costume: „Chic” by Vali Cioban
    Coregrafie: Maura Cosma
    Cu: Andrei Elek/Florin Covalciuc, Zoltan Lovas, Iulia Dinu, Sorin Calotă, Ioan Peter, Mariana Tofan, Călin Stanciu, Bogdan Neciu, Ștefan Dogaru, Robert Pavicsits și Alex Popa
    Fotografii de Laurian Popa

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    7 + 4 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.