Noi măsuri restrictive la terase? Premierul Orban vrea să le limiteze programul





În contextul creșterii alarmante a cazurilor noi de infectare cu virusul chinezesc, Guvernul se pregătește să adopte măsuri radicale. Există discuții cu privire la închiderea teraselor după ora 23:00, începând cu data de 1 august. Aceasta ar fi o încercare de a încetini creșterea numărului de noi cazuri de coronavirus.
Măsura despre care discută Executivul condus de Ludovic Orban ar putea fi luată în contextul în care regulile de la terase nu sunt respectate, iar controalele nu sunt atât de eficiente pe cât spera premierul.
De asemenea, creșterea alarmantă a numărului persoanelor infectate cu coronavirus descurajează orice intenție de a menține programul pe tot parcursul nopții pe terasele și restaurantele din toată țara, scrie evz.ro.
Inițial, Guvernul lua în calcul închiderea teraselor la ora 22:00, însă premierul ar fi propus ora 23:00, încercând să le ofere patronilor încă o oră în plus.
„În funcţie de evoluţie, vor fi şi anumite restricţii. Noi nu vrem să fie restricţii. Noi vrem ca toată lumea să conştientizeze şi să respecte acele norme. Când am făcut acele măsuri de relaxare, le-am făcut însoţite şi de un ordin de ministru, comun cu ministrul de resort, care prevedeau şi acele norme de funcţionare şi desfăşurare. Toată lumea şi le-a asumat, inclusiv acei agenţi economici care deschid în acel sens afacerile, dar rămâne să le şi respecte. În condiţiile în care nu vor fi respectate, vor fi şi controale mai înteţite în următoarea perioadă”, a declarat, duminică, ministrul Sănătății, Nelu Tătaru.
Citește mai multe detalii cu click aici
Comentariile portalului
Aveți dreptate, nu am fost atent la toate amănuntele, am insistat pe idee. Într-un comentariu anterior însă apare și această informație. Ceea ce este chiar bine, ilustrâ (...)
Se pare că v-a scăpat un detaliu! Nu doar mai marele județului a fost cel dintîi la primirea luminii, ci chiar pupila sa a fost cel care (...)
Mai este o întrebare; de ce a secretizat cnsas nota!? Din articolul de pe g4media se înțelege ca cnsas e prima oară când face asta.