Nicolae Ciucă a fost ales președinte al Senatului





Senatul a decis: Nicolae Ciucă a fost ales preşedinte al Camerei superioare a Parlamentului, acesta obținând 88 voturi „pentru” și 16 „împotrivă”, informează stiripesurse.ro.
Anca Dragu a obținut 16 voturi „pentru”, 88 „împotrivă”.
Au votat 114 de senatori, voturi nule – 10.
„Doresc să vă mulţumesc în primul rând pentru modul în care aţi sprijinit activitatea Guvernului României începând de la momentul în care senatului şi-a intrat în mandat”, a spus Nicolae Ciucă după vot, el apreciind sprijinul Parlamentului pentru tot ceea ce Guvernul României a avut nevoie astfel încât să ducă mai departe şi să îşi îndeplinească obiectivele din programul de guvernare.
Ciucă a arătat că programul de guvernare a vizat nu doar partea de administrare, de gestionare de zi cu zi a ţării, ci şi obiectivele asumate atât prin finanţare de la bugetul de stat cât şi prin fondurile europene, iar aici a fost nevoie de o activitate parlamentară pentru adaptarea cadrului legislativ la programul de reforme al României.
USR a propus în plenul Senatului pe Anca Dragu candidat pentru funcţia de preşedinte al Senatului.
Celelalte grupuri parlamentare nu au propus candidați.
Pe 29 iunie 2022, Florin Cîţu a demisionat din funcţia de preşedinte al Senatului, iar de atunci interimatul a fost asigurat de Alina Gorghiu.
Mai multe AICI
Citește și: Nicolae Ciucă și-a anunțat demisia: „Astăzi îmi închei activitatea de premier”
Comentariile portalului
Odihna vesnica !!
Deci, infradtructura orașului e legată de sărbătorile religioase!?
Imi cer scuze,poate gresesc ,fara sa tin partea soferului si facand abstractie de functie,din video nu vad cu ce a gresit omul? Se pregateste sa intre in locul (...)