vineri, 19 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Nemulțumiri, îngrijorări, chiar și amenințări, la pregătirea noului contract de ridicare a gunoiului din Arad

    de Raluca Medeleanu | 21 iunie 2022, 12:43 PM | Administraţie | Topic special

    2

    Anunțam acum câteva zile că Primăria a început pregătirea documentelor pentru ca ADI SIGD să poată începe din timp licitația care trebuie demarată în vederea desemnării unui nou (sau același?) operator de salubritate în zona 1 a județului, zonă în care municipiul Arad se află, întrucât contractul semnat cu Retim se apropie de final, urmând să expire în aprilie 2023.

    Astăzi, în ședința de Consiliu Local, a fost supus la vot, în acest sens, un proiect de hotărâre prin care se pregătește caietul de sarcini, studiul de fundamentare și strategia de contractare, însă chiar dacă proiectul a trecut într-un final de vot, acest lucru nu s-a întâmplat fără discuții aprinse. Pe un lucru a căzut toată lumea de acord: Retim a început serviciile în municipiu defectuos și nimeni nu își dorește repetarea unei situații de criză în care gunoiul să facă „munți” pe străzile orașului. Astfel, neînțelegerile au pornit de la modul în care este formulat caietul de sarcini (adică cerințele exacte pe care trebuie să le respecte viitorul operator care va câștiga licitația). A venit astfel inițiativa de a aduce un amendament proiectului, prin care să se impună printre altele și utilizarea de incineratoare, o tehnică despre care consilierul Levente Bognar a spus că e extrem de apreciată în țări civilizate precum Norvegia ori Canada.

    Mai mult, Călin Bibarț a venit și cu o amenințare la adresa Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Sistem Integrat de Gestionare a Deșeurilor Județul Arad (ADI SIGD). Asociația este cea care coordonează practic serviciile de salubritate în întregul județ, Primăria Arad fiind doar beneficiar oarecum pasiv al acestor servicii, având doar dreptul la un vot în cadrul consiliului de administrație a asociației, la fel ca toate unitățile administrativ teritoriale care fac parte din această asociație, conform masterplanului care a stat la baza implementării noilor servicii de salubritate (inclusiv colectarea selectivă), prin fonduri europene. Bibarț a amenințat însă cu ieșirea municipiului Arad din această asociație dacă procedurile de semnare a unui nou contract nu vor fi efectuate la timp, afirmând că în ultimă înstanță Aradul se va întoarce la sistem de gestiune proprie, cum era „pe vremuri”.

    Dorina Lupșe, președintele ULAL Arad, un critic acerb al serviciilor prestate de Retim de-a lungul timpului, a luat și ea cuvântul sesizând lipsa de implicare reală a autorităților locale pentru rezolvarea problemelor care au apărut de-a lungul timpului, afirmând că tot sistemul de colectare a fost dus pe spinarea și din buzunarul arădenilor. Aceasta ne-a spus, după ședință, că este de părere că modul în care este formulat acum caietul de sarcini va înrăutății mai mult situația. Dacă până acum prețurile s-au tot mărit din cauza că sistemul a fost prost implementat și astfel nu a putut fi atins pragul impus în masterplan de colectare selectivă, lucru cauzat de proasta administrare, nu din vina cetățenilor (deși ei au suportat consecințele, ADI SIGD nefiind trasă la răspundere), odată cu noul caiet de sarcini se vor complica și mai mult lucrurile, infrastructura rămânând aceeași și prețurile vor crește și mai mult.

    Din partea ADI SIGD a luat cuvântul consilierul juridic Oana Țolea, care a apărat Asociația explicând că ar fi imposibil de respectat termenul de finalizare a procedurilor pentru începerea unei noi licitații dacă ar fi aprobat amendamentul discutat în comisii în forma lui actuală, căci este de părere că prevederile din amendament sunt în afara legii. Sub ripostele mai multor consilieri, aceasta a propus reformularea amendamentului astfel încât caietul de sarcini să rămână neschimbat, pe motivul că la ora actuală legea națională nu prevede utilizarea incineratoarelor, chiar dacă ele sunt într-adevăr o soluție optimă în alte țări. Astfel, a sugerat că dacă în 2025, când se prevede schimbarea legii, se va opta pentru utilizarea lor, acest lucru va putea fi impus atunci operatorului. Consilierul Cosmin Buruc s-a arătat neîncrezător în posibilitatea impunerii unui astfel de lucru viitorului operator, dat fiind faptul că contractul care va fi semnat în 2023, fără aceste prevederi, va dura până în 2028, fiind de părere că nu se va putea modifica. Totuși, Oana Țolea a insistat că este un lucru care va putea fi impus atunci, dacă și legea națională va avea această cerință la data respectivă.

    În final, după o pauză de ședință în care s-au mai purtat discuții în grupurile politice, dar și cu stafful tehnic al Primăriei, prezent în sală, s-a optat pentru sugestia ADI SIGD de a reformula amendamentul, astfel că noul proiect de hotărâre, care a fost votat de toți consilierii, mai puțin de cei de la USR PLUS, prevede acum caietul de sarcini neschimbat însă „posibilitatea” de optare pentru incineratoare când acestea vor fi reglementate de lege. Rămâne astfel de văzut, în viitor, dacă această reformulare nu va transforma această necesitate doar la grad de „recomandare” din partea Consiliului Local în loc de impunere.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. caietul de sarcini este instrumentul din mina primariei prin care obliga firmele care doresc sa lucreze pentru oras,sa investeasca in dotarea cu utilaje moderne,indiferent de ce vorbim,astfel „domnii”patroni ar fi obligati sa mai taie din cheltuielile personale si sa investeasca in firma,sintem in secolul 21 si firma care face reparatiile stradale dupa diferitele interventii nu are utilajele necesare si nici tehnologia ca sa le faca corect,asta e, dar daca in caietul de sarcini, stipulezi care sint exigentele pentru firmele ofertante,din punct de vedere al dotarii si tehnologiile pe care le doresti,se face curatenie.nu mai vin firme trei lulele trei surcele sa lucraze pentru oras

      +1 voturi
      +1
      -1

    Scrie un comentariu

    5 + 0 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.