miercuri, 24 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Ne-am scos! Se schimbă „experții” din comisia pentru creșterea calității arhitectural-ambientale a clădirilor din Arad

    de Raluca Medeleanu | 12 iunie 2018, 11:35 AM | Pamflet | Topic special

    1

    O mostră din armonia arhitectural-ambientală a Aradului (foto: Raluca Medeleanu)

    Să începem cu începutul: știați că municipiul Arad are o comisie consultativă pentru elaborarea, fundamentarea și implementarea programelor multianuale privind creșterea calității arhitectural-ambientale a clădirilor de pe raza municipiului Arad?

    Wow!

    În primul rând, să răsuflăm adânc, după efortul depus pentru că a trebuit să citim o înșiruire atât de bombastică de termeni. Auziți acolo, să repetăm încă o dată, doară, doară ne lămurim:  „creș-te-rea ca-li-tă-ții ar-hi-tec-tu-ral am-bi-en-ta-le” a clădirilor din Arad. Pfiuuu! Da, frate, se pare că orașul nostru are o mână de oameni care își bat capul zilnic pentru a găsi soluții cât mai bune pentru a valorifica frumusețea clădirilor noastre. Mai exact, ei trebuie să vegheze asupra „programului multianual, listelor de inventariere a clădirilor, zonelor de acțiune prioritară și regulamentelor de intervenție aferente, pentru creșterea calității architectural-ambientale a clădirilor din municipiul Arad, conform căruia Primarul Municipiului Arad are obligația de a asigura controlul utilizării eficiente a fondurilor alocate și de a răspunde în condițiile legii pentru necesitatea și oportunitatea sumelor, precum și pentru realitatea, exactitatea și legalitatea sumelor cheltuite în scopul pentru care au fost alocate”… bla, bla, bla… la, la, la… măi, măi.

    Păi, ce? Vreți să spuneți că nu se vede, sau ce? Era la mintea cocoșului că o asemenea comisie există, ce Dumnezeu!? Și ia să vedem cine au fost experții din spatele acestei megagrupări de supereroi care ne salvează frumusețea orașului…. Moment de suspans… doamna Geanina Pistru, domnul Riviș Tipei și domnul Adrian Barbeș. Cei trei mușchetari ai armoniei arhitecturale se pare că își încetează mandatul din motive evidente de prea multă muncă și oboseală, iar mâine, în cadrul ședinței Consiliului Local Municipal, se va supune la vot înlocuirea lor cu alți trei mari experți în ale sporirii calității arhitectural-ambientale a urbei. Cei propuși sunt: domnul Marius Sfârâilă, domnul Gheorghe Furde și, nu în ultimul rând, doamna Ștefania-Patricia Dinga.

    Ne-am scos!

     

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    Scrie un comentariu

    9 + 7 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.