Ne-a mai părăsit o mare actriţă: Margareta Pogonat

    de Special Arad | 12 mai 2014, 9:11 PM | Naţional

    0

    Margareta Pogonat a fost actriţa care şi-a luat experienţa în serios. Margareta Pogonat a gravitat între personaje aflate în relaţii diferite cu lumea de azi, personaje emblematice, enigmatice.

    A fost o femeie frumoasă, cu trăsături amintind de eroinele tragediilor greceşti. Farmecul său, distincţia, dar şi generozitatea de dascăl înnăscut dezvăluiau o personalitate încărcată de forţă.

    Margareta Pogonat s-a autodefinit artistic într-o galerie de personaje-raisonneur, retrase în carapacele lor, a căror dinamică interioară urmăreşte tocmai fluxurile şi refluxurile unor personalităţi evadate temporar din siguranţa propriului univers, scrie cotidianul.ro.

    Activitatea de peste 40 de ani de teatru şi film a fost încununată de peste 12 ani de învăţământ, după 1990 devenind profesor de actorie la Universitatea “Spiru Haret”. A fost un pedagog respectat şi îndrăgit de studenţi. Despre această grea şi frumoasă meserie Margareta Pogonat spunea simplu: „Pe studenţii mei îi învăţ ceea ce am învăţat şi eu… teatru”. Pentru că teatrul este „o ştiinţă exactă, care observă, investighează şi conclude. Apoi se face pasul de la ştiinţă la artă. Pas care nu se poate defini în cuvinte…”

    Împreună cu Emil Hossu

    Imediat după debutul cu „Două lozuri” (1959), alături de Grigore Vasiliu Birlic, pe scena Teatrului “Mihai Eminescu” din Botoşani,  actriţa joacă pe scena Naţionalului ieşean (1961-1963) şi mai apoi, la Teatrul Toma Caragiu din Ploieşti. Din 1974  până la pensionare, Teatrul “Nottara” i-a fost casă. Aici a jucat în “O noapte furtunoasă” de I.L. Caragiale, “Casa Bernardei Alba” de Federico Garcia Lorca, “Pensiunea Doamnei Olimpia” de I.D. Şerban, “Copiii Soarelui” de Maxim Gorki, “Jocul” de Aurel Băieşu, “Oameni feluriţi” de A. Holban,  “Clipa” de Dinu Săraru, “Dansul morţii” de August Strindberg, “Patruzeci de carate” de G. Barillet, “Omul care face minuni” de Radu F. Alexandru.

    În film a interpretat multe roluri, printre care cele din peliculele “Pasărea Furtunii” (1956), regia Dinu Negreanu, “Două lozuri” (1957) – regia Gh. Naghy, “Lumină de iulie” (1961) – regia Gh. Naghy-Miheles,  “Amintiri din copilărie” – regia Eugenia Bostan, “Tinereţe fără bătrâneţe” – regia Eugenia Bostan, “Meandre” – regia Mircea Săucan, “Apoi s-a născut legenda” – regia Andrei Blaier, “Drum în penumbră” – regia L. Bratu, “Dragostea începe vineri” – regia V. Calotescu , “Zestrea” – regia Letitia Popa, “Trei scrisori secrete” – regia V. Calotescu, “Actorul şi sălbaticii” – regia Manole Marcus, “Papessa Ioana” (film englez) – regia D. Andersen, “Clipa” – regia Manole Marcus, “E atât de aproape fericirea” – regia P. Dinulescu, “Oraşul văzut de sus” – regia Lucian Bratu, “Gloria nu cântă” – regia Alexandru Bocăneţ, “Pistruiatul” (serial TV) – regia Francisc Munteanu, “Lumini şi umbre” (serial TV) – regia Andrei Blaier, “Crucea de piatră” – regia Andrei Blaier, “Binecuvântată închisoare” – regia Nicolae Màrgineanu.

    Margareta Pogonat şi Cornel Coman în “Drum în penumbră

    Margareta Pogonat a lucrat şi ca regizor, punând în scenă spectacole precum “Cineva are să vină” (de Jon Fosse), “Caii la fereastră” (de Matei Vişniec) şi “Gustul mierii” (de Shelagh Delaney).

    În 1967 i s-a acordat medalia “Meritul Cultural” clasa I „pentru merite în domeniul artei dramatice”, iar în 2009 a primit Premiul UNITER pentru întreaga activitate. În 2011, un ultim omagiu pentru Margareta Pogonat: o stea pe aleea “Walk of Fame” din faţa cinematografului din Ploieşti.

    În urmă cu doi ani, mărturisea cu amărăciune, despre destinul său: “După ce ai fost cu agenda plină o viaţă, să nu mai ai ce face a doua zi dimineaţă, decât ceva de gospodărie, nu e plăcut. Este şi greu, dar şi frumos să fii dascăl. Trebuie să o faci cu plăcere, cu interes, să-ţi iubeşti studenţii ca pe copiii tăi, ca pe viitori actori, să-i iubeşti şi să vrei să le dai tot ce a trecut prin tine într-o carieră de-o viaţă.

    Nu cred că iubirea spectatorilor mai ţine mult, nu de alta, dar cei care sunt acum în putere nu m-au văzut jucând, nu ştiu ce am făcut. Am coborât de pe scenă din 1998. Nici film nu am mai făcut. Am lucrat la câteva scenarii, încercând să le insuflu studenţilor mei pasiunea actoriei.

    În fiecare seară te laşi la intrarea în scenă pe tine şi te duci cu personajul pe care-l interpretezi să faci ceva, să-l înveţi pe cel din sală, să plece cu tine, să te cunoască şi să facă la fel ca tine sau nu.

    Mie mi-a fost profesor maestrul Alexandru Finţi, care era şi regizor la Naţional. Era foarte exigent şi dur în acelaşi timp, nu te lăsa să te alinţi. O viaţă întreagă i-am mulţumit pentru ce m-a învăţat. Un actor are nevoie de o atmosferă caldă, de o atmosferă de înţelegere, să se simtă iubit, chiar şi student fiind. Cineva se uită la el cu dragoste. Acela este profesorul. Eu l-am simţit pe profesorul meu foarte exigent, dar nu cu iubire. Studenţii mei m-au iubit şi ca mamă, nu numai ca profesor. Puteau să-mi spună orice, veneau fiecare în particular cu suferinţele, cu necazurile, cu nevoile lor. Şi ştiau că la mine găsesc înţelegere.

    Primesc cadouri de la fiica mea, Anca, de la nepoata mea, care se zbat în disperare să găsească mereu ceva să-mi facă plăcere, dar cu daruri care să fie pe suflet nu m-a prea gratulat viaţa. Cred că m-ar lovi Dumnezeu dacă aş spune că nu a fost bine. Am făcut o carieră fără sprijin, fără speze, fără amanţi, fără soţ regizor. Am făcut-o eu cu puterile mele. N-am prea greşit, nu sunt supermodestă, dar după reacţiile publicului n-am prea greşit. Îmi doresc sănătate, căci asta mă deranjează foarte tare, nu mai am puterea pe care o aveam.

    Proiecte se pot face şi la vârsta mea, dar când gâfâi din pat către bucătărie şi te întorci tot aşa ţinându-te de ceva, asta nu mai este viaţă.

    Sunt la un capăt de viaţă, după ce am aşezat lucrurile unul lângă altul cu dragoste. E o lume clădită pe valuri, pe nisipuri mişcătoare.”

    UNITER – Uniunea Teatrală din România îşi exprimă profunda tristeţe la dispariţia actriţei.

    Dumnezeu să-i odihnească sufletul în pace!

    Trupul neînsufleţit va fi depus  mâine, 13 mai, la capela Cimitirului Iancu Nou (Bălăneanu), iar înhumarea va avea loc la ora 12:00.

    Alături de Cornel Patrichi, în “Gloria nu cântă

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    8 + 2 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.

    Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.