N-aveau unde să-și ducă gunoiul, așa că l-au lăsat pe o stradă din municipiu. Doi arădeni, prinși, amendați și puși la curățenie





Comunicat Pe fondul intensificării acțiunilor de patrulare având ca obiectiv identificarea/urmărirea transporturilor neautorizate de deșeuri și abandonarea acestora în afara locațiilor stabilite în acest scop, în data de 19.04.2021, polițiștii locali aparținând Serviciului de Ordine Publică nr.1 din cadrul DGPLA, au surprins pe strada Câmpurilor din Municipiul Arad o autoutilitară din care erau abandonate pe domeniul public, saci cu deșeuri din construcții.
Pentru nerespectarea obligațiilor prevăzute de legea 211/2011-privind regimul deșeurilor, polițiștii locali au aplicat două amenzi contravenționale persoanelor surprinse în timp ce abandonau deșeurile, în cuantum de 6000 de lei. De asemenea, s-a aplicat măsura complementară de igienizare a zonei, de către contravenienți.
În prezent, acțiunile DGPL Arad de detectare a situațiilor de transport neautorizat și deversare ilegală se desfășoară nonstop, implicând atât Biroul Protecția Mediului, cât și structurile de ordine publică și circulație.
Comentariile portalului
Voi ati vazut cat e biletul de intrare la festivalul p00lii??? 70 ron!!!!
Adică cum la un om ce își ridica casa îi ceri sa pună un panou la intrarea un proprietate cu toate informațiile ,nr autorizate, proiectant, executant,denumirea și descrierea (...)
Vin vremuri de restriște!