N-au mai avut chef… Fotbal degeaba și pe degeaba: UTA – Buzău 0-0





Fotbaliștii Bătrânei Doamne n-au mai avut chef de ultimul meci din acest sezon după ce s-au văzut cu sacii în căruță în urma victoriei de pe terenul celor de la Farul. A fost fotbal degeaba pe arena „Francisc Neuman” și pe degeaba dacă ne gândim că fotbaliștii echipei UTA au restanțe de trei luni la salarii, Rednic are de cinci luni, iar cei de la Buzău probabil au și uitat de când…
Prea multe nu sunt de scris despre meci. Pur și simplu s-a văzut din înaltul tribunei că cei din teren n-au chef, și dacă n-au chef n-ai ce să le faci… S-a strigat la „șto” cum se spune în limbaj de argou – foarte la modă în aceste zile – „Campionii! Campionii”, și li s-a urat „să vină diplomele”.
De ce ar mai fi avut chef? Pentru acei 130.000 care ar veni pentru locul 9 la club în comparație cu locul 10? Nu ar mai fi banii lor pentru că prea puțini din cei care au jucat astăzi se vor regăsi și în sezonul viitor la UTA. Exodul va continua și în această vară, la fel cum s-a întâmplat în fiecare intersezon de când a venit Rednic la Arad.
Acest meci a fost cireașa de pe tort și pentru Rednic care, dacă ieri nu era hotărât, acum îi venea să-și dea demisia de la pauză. „Mircea Rednic nu uita / Aradul nu te mai vrea”, a fost probabil scandarea care l-a făcut să-și anunțe decizia imediat după meci.
Ade e fericită
Dar nu toți au fost supărați la acest meci. „Ade” a fost cea mai fericită, ea spunând „DA” la cererea în căsătorie făcută cu ajutorul celor din galerie, o cerere la care a aplaudat tot stadionul. Să fii fericită, Ade. Și tu, și el…
Vasi Teodor Romi, luat cu salvarea
Au fost emoții în minutul 80 al meciului. Un suporter de la tribuna a 2-a, Vasi Teodor Romi, a acuzat o stare de rău și a fost nevoie de intervenția echipei medicale de la Crucea Roșie. Urcat pe targă, Vasi Teodor a fost de urgență transportat la spital cu ambulanța.
Țăroi, trei ocazii pentru a asigura victoria
Denis Țăroi a intrat în minutul 60 în locul lui Cristi Mihai, cel care a avut parte de „standing ovation” după acești doi ani la UTA. Mihai pleacă la Dinamo, dar a fost cel care și astăzi a alergat cel mai mult fără a face niciun rabat de la efort. Țăroi, însă, a avut d etrei ori șansa golului, dar la fiecare dintre cele trei șuturi nu a nimerit spațiul porții. Cel mai probabil, în proiectul pentru campionatul viitor, Țăroi va fi piesă de bază în angrenajul Bătrânei Doamne.
Omondi nu a avut parte de aceiași ieșire ca și Cristi Mihai. Kenyanul a fost fluierat de cei din tribune în momentul înlocuirii. I se trage de la atitudinea zeflemitoare, atitudine pe care a avut-o și astăzi.
Tzionis a arătat și el o bună disponibilitate la efort, dar fără realizări. Totuși, pentru atitudinea sa, cipriotul a fost și el aplaudat de toți cei de pe stadion la momentul înlocuirii. Sunt șanse mici ca acesta să continue la UTA și în sezonul viitor.
A fost 0-0, după un meci care așa a și arătat, de un zero etern. UTA a urcat pe locul 9, la egalitate de Farul dar avantajată față de echipa lui Hagi pentru că nu a beneficiat de rotunjire. UTA poate pierde locul 9 în eventualitatea în care Petrolul învinge la Iași.
UTA – Buzău 0-0
UTA: Iliev- Dussaut, Conte, Benga, Trif (Râpă) – C. Mihai (60 Țăroi), Rassoul – Omondi (72 Dragoș), Van Durmen, Tzionis (90+3 Cristea) – Costache (90+3 Matei). Rezerve: Gorcea – Râpă, Matei, Hrezdac, Hodoșan, Dragoș, Cristea, Țăroi, Tolcea. Antrenor: Mircea Rednic
Buzău: Răilean (90+2 Horeboiu) – Pîrvulescu (71 Naziru), Turda, Dobrosavlevici, Sălceanu – Albu, Călin – Jipa (90+3 Chircu), Brîncoveanu (55 Dumitrașcu), L. Mihai – F. Buda (71 Aprodu). Rezerve: Horeboiu – Dumitrașcu, Benavente, Saveljevs, Aprodu, Chircu, Naziru. Antrenor: Ilie Stan.
Arbitri: Iuliana Demetrescu (Râmnicu Vâlcea) – Alexadru Filip (Constanța), Roxana Ivanov (Giurgiu). Rezervă: George Cătălin Roman (Timișoara).
Camera VAR: Ionuț Coza (Cernica – Ilfov), Raul Ghiciulescu (Lugoj – Timiș).
Observator FRF: Ioan Onicaș (Zalău)
Delegat LPF: Viorel Ilinca (Pitești).
Comentariile portalului
Buna seara,va rog daca cineva a vazut accidentul a fost martor ,lasati comentariu .
UTA să vă fie rușine!!!!!!
Despre Clotilda nimic? Pacat.