N-a fost stres cu ploaia la concertele Ribozom, JazzyBit și Peet Project, de Zilele Aradului | FOTO





Se pare că a doua parte a lunii august, în 2022, e în totalitate în „zodia” ploilor, tocmai când sunt plănuite o sumedenie de evenimente în aer liber. Însă în tot acest ghinion umed e și o fărâmă de noroc, de fiecare dată… până acum, cel puțin: Symphonic Experience, festivalul de trei zile, aflat la prima ediție, a fost amenințat, dar „cruțat” pe ultim moment de ploi, prima seară din Arad Fashion Days (ieri) a scăpat și ea de ploile torențiale, chiar dacă show-ul s-a decalat cu o oră, iar în același interval orar, primele concerte în parcul Eminescu, din cadrul Zilelor Aradului, au început sub ultimii stropi de ploaie din furtuna de ore întregi de dinainte, ca apoi să se desfășoare fără probleme și fără umbrele, cu un public destul de numeros având în vedere condițiile meteo.
Au urcat pe scenă mai întâi tinerii rockeri arădeni care alcătuiesc trupa Ribozom, urmați de timișorenii JazzyBit și, seara târziu, maghiarii Peet Project.
Rămâne de văzut dacă vremea va ține în continuare cu arădeni și cu organizatorii evenimentelor. Astăzi, de la ora 19, urmează în fața Primăriei o demonstrație de dans în aer liber și spectacolul de teatru „Totul despre femei” în Parcul Eminescu, continuă și Arad Fashion Days (tot în aer liber, în fața Cazinoului Vechi), iar zilele următoare vor fi concerte de muzică ușoară (cu capetele de afiș Andra, Randi și Alexandra Stan, sâmbătă), iar duminică un concert de muzică clasică cu Orchestra Simfonică a Filarmonicii Arad și Irina Baianț, în fața Primăriei.
Comentariile portalului
Aha, dacă realizarilee sunt în funcție de datele dan biblie, probabil că autostrăzile se vor face până la apoca lipsă! Aia mare, sau mică, nu mai contează...
Poate nu ar strica să vă documentați ceva mai atent. Veți putea observa că procesiunile ortodoxe legate sau inspirate din viața lui Iisus (deci, inclusiv drumul crucii) (...)
Sa-mi spuna cineva de ce acesti calugari copiaza Via Dolorosa de la Romano Catolici. Biserica Ortodoxa nu are " Drumul Crucii" inclus in randuiala bisericeasca . In nici o carte de cult (...)