Muzica tradițională evreiască s-a împletit cu cea argentiniană la Sinagogă. Concert-omagiu, în amintirea rabinului Aaron Chorin





Ca printr-un miracol, bustul rabinului Aaron Chorin a revenit din nou acasă, după o înstrăinare de trei decenii, iar comunitatea evreiască din Arad a cinstit memoria celui care a reformat din temelii iudaismul, aducând mari modificări în ritualuri și educație.
Concertul „Duo Libera” al israelienei Esther Adam și al argentinianului Pablo Esmok Lew, de miercuri seară din Sinagoga Neologă, a împletit melodii tradiționale evreiești cu note puternice de zamba, chacarera ori malambo, fiind ca o reflecție a personalității deschise a rabinului reformist.
Președintele Comunității Evreiești din Arad, Raoul Vizental, a spus că și-a dorit acest concert să fie în strânsă legătură cu marea sărbătoare Șavout, care va avea loc Duminică.
„Este vorba de primirea Torah-ei. De obicei se vorbește despre primirea celor 10 porunci, dar este vorba de mai mult decât atât. În religia iudaică este vorba de fapt de 613 porunci, dintre acestea 248 sunt pozitive, prin care se spune ce să faci: să-ți iubești aproapele, să-ți cinstești părinții, porunci prin care se spune cum să te comporți. Și sunt 365 de porunci negative, unii ar zice una pentru fiecare zi a anului, care spun ce să nu faci: să nu ucizi, să nu furi, să nu minți. Aceste porunci nu sunt altceva decât niște reguli de bun simț, cum să ne comportăm cu familia, cu vecinul, cu omul de aproape. Un mare rabin spunea că Torah, dacă ar fi să explici în câteva cuvinte, ar fi ce ție nu-ți place, altuia nu face. Aceasta este Torah, iar restul este doar un comentariu. Torah te învață cum să fii OM.
Un om foarte important pentru noi a fost rabinul Aaron Chorin. Pentru că, unu: sunteți în sinagoga aceasta, neologă. A fost făcută în timpul lui, el a venit cu o serie de modificări. Din cauza aceasta avem și orga aceasta, s-a acceptat muzica. Dar poate cel mai important lucru pe care a încercat să-l facă a fost să îi facă pe membrii comunității să se integreze mai bine în viața orașului. În religia noastră, în iudaism, există porunca să nu îți faci chip cioplit. Din acest motiv, este puțin ciudat că există acest bust al lui Aaron
Chorin. Dar bustul a fost sculptat și depus în Cimitirul Evreiesc, în 1851. De atunci, a stat în cimitir. Din păcate, în 1997 a fost furat și 27 de ani nu am știut nimic ce s-a întâmplat cu el. Acum, e greu să vorbesc despre un alt om, căruia îi sunt profund dator: domnul Christian Steeb. Mulțumită dânsului, statuia a revenit în Arad, a revenit acasă”, a spus Raoul Vizental.
Christian Steeb s-a aflat în sală, fiind invitat să povestească „peripețiile” prin care a trecut pentru readucerea bustului la Arad. Austriacul specializat în artă rară a identificat accidental bustul rabinului Chorin, observându-l într-o vitrină a unui anticariat din Viena. A depistat semnătura sculptorului Jacob Guttman (care a ajuns inclusiv să realizeze bustul Papei Pius al IX-lea la Roma), iar de pe internet a descoperit că este vorba de o statuie furată. În absența reacției autorităților la care a apelat, a decis că trebuie să ia problema în propriile mâini, interacționând cu diferite consulate și, în cele din urmă, cu Comunitatea Evreiască din Graz, care la pus într-un final în legătură cu Comunitatea Evreiască din Arad, pentru a putea readuce acasă opera de artă neprețuită.
O scurtă cuvântare a ținut și primarul Călin Bibarț, care și-a exprimat gratitudinea: „Aș vrea să subliniez și, în numele Aradului, să-i mulțumesc domnului Christian Steeb pentru frumosul cadou pe care ni l-a făcut recuperând statuia rabinului Chorin. Cred că este un semn, un semn bun că s-a întors. Și poate mi se împlinește și mie un vis, ca la un moment dat comunitatea evreiască din Arad, printr-un miracol, să se reîntoarcă. Nu știu sub se formă se va putea, dar eu încă sper. Și cred că reîntoarcerea bustului și acest moment de sărbătoare a comunității evreiești poate fi un punct de plecare a unei făclii care continuă să pâlpâie și să ardă. Le mulțumesc tuturor celor din mica noastră comunitate că duc mai departe această lumină și poate că Dumnezeu va rândui ca la un moment dat toată această moștenire pe care Aradul o are de la comunitatea evreiască să reînvie atât de frumos, prin semnul pe care reîntoarcerea bustului rabinului Aaron Chorin ni s-a dat”, a spus primarul.
„Duo Libera”: Un turneu pentru pace și interconexiune umană
Soprana Esther Adam s-a născut în Israel, la Ierusalim, dar are bunicii originari din Ardeal. Ea a studiat muzica clasică încă de la vârsta de 12 ani, ajungând apoi la Academia de Muzică din Ierusalim, unde a studiat opera, pedagogia și dirijoratul. Din copilărie, a cântat în cele mai cunoscute coruri de copii, iar mai târziu a avut concerte solo. În urmă cu 2 ani și jumătate, celebrul Juan Pablo Esmok Lew i-a cerut să lucreze împreună. Compozitorul și chitaristul argentinian s-a născut în Buenos Aires, cântă de la vârsta de 13 ani și a absolvit Academia de Muzică, având de-a lungul timpului sute de spectacole pe tot globul.
Amândoi au ajuns pentru prima oară în România, grație acestui turneu numit „Duo Libera”. Prima oprire a fost la Oradea, unde concertul a coincis cu Ziua Ierusalimului. Prin repertoriul ales, au dorit să-și exprime dragostea pentru Sion și Ierusalim, dar și un mesaj despre importanța păcii între toți oamenii, indiferent de etnie ori nație.
Programul a inclus melodii compuse de Joan Pablo Esmok Lew („Donde quieras que estes”, „Buenos Aires de Malambo”), cântece tradiționale precum „Puncha Puncha”, „Vehi sheamda”, „Szól a kakas már” și preluări de la mari compozitori precum Astor Piazzola („Libertango”), „ Daniel Alomia Robles („El Cóndor Pasa”) ori Nicola Piovani („La Vita é Bella”).
Printre melodii, s-a numărat și o traducere în ebraică a piesei „Imagine” a lui John Lennon (un imn al păcii), moment la care Esther Adam a afirmat că este o speranță în sufletul lor ca cei 58 de ostatici israelieni care sunt încă deținuți în Fâșia Gaza, la peste 600 de zile de la atacul Hamas.
Mai jos, puteți viziona scurtul interviu cu cei doi artiști, realizat după concert:
Citește și:
După aproape 30 de ani de la furt, a fost recuperat bustul rabinului Aaron Chorin
Comentariile portalului
... flutura Green Deal si noi "afumam" cetatenii cu autobuzele timp de atata amar de vreme.Nu este ok asa.Adicatelea trecem de pe electric pe motorina, sau nu?Ce avem (...)
După cum am mai scris pe aici, orice om normal la cap, care mai și judecă, își dădea seama că Nicușor era președintele impus încă din decembrie 2024, (...)
Sperietorile obișnuite, marșurile LGBT și Ucraina, domnule Zoltan. Bine totuși că nu ne-am trezit pe cap cu trioul Piticul Buratino-Golanul-Javrila Nu Fugem.