ExclusivMutare explozivă! Adrian Toma, fost șef al SRI Arad în anul 2018, va fi noul director al Poliției Locale… dacă totul e ca la carte…

    de Alin Olteanu | 26 noiembrie 2018, 7:46 PM | Știri Arad | Topic special

    4

    În prima fază, când am auzit informația, aflată atunci la nivelul de zvon, nu ne-a venit a crede. Ulterior, pas cu pas, prin mai multe surse – că a fost tăcere totală în privința „subiectului”- am primit confirmările de rigoare. Iar azi, după ce a avut loc selecția dosarelor (se poate constata, în fotografia de mai jos, că dosarul a fost acceptat), informația se pare că se verifică total- ca să spunem așa. Fostul adjunct al șefului SRI Arad Cristian Dăescu și ulterior chiar șef  al Serviciului Județean de Informații Arad, Adrian Toma este favorit să preia funcția de director general – în urma concursului care va avea loc în data de 03 decembrie 2018, fiind singurul candidat al cărui dosar a fost acceptat-  al Direcției Generale “Poliția Locală Arad”. Despre domnul Toma știm că este adjunct al SRI (nu avem informații că s-a pensionat) după ce conducerea Serviciului a fost mutată la Timișoara.

    Cum spuneam, selecţia dosarelor de înscriere s-a făcut astăzi, proba scrisă este programată în data de 03.12.2018 ( ora 11.00) la sediul instituției, iar interviul urmează să fie programat în maximum 5 zile lucrătoare de la data susţinerii probei scrise.

    Din informațiile pe care le deținem, Adrian Toma și-a depus dosarul în ultima zi și este singurul candidat pentru poziția scoasă la concurs de Primăria municipiului Arad.

    Ca nivel de zvon, până să apară numele lui Toma, „în cărți” era vehiculat numele fostului polițist din IPJ Arad, acum pensionar, Pavel Hălmăgean, însă acesta a declarat pentru Special Arad că nici măcar nu s-a pus problema, deoarece nu dorește să se întoarcă în sistemul public.

     

    Distribuie articolul

    Comentarii

    Scrie un comentariu

    6 + 4 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.

    Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.