Moș Nicolae a venit și la pacienții internați în spitalul Covid-19 din Grădiște





Nici măcar cei internați în spital nu au fost uitați de Mos Nicolae. Aceștia au primit pachete cu fructe, o mică atenție pentru fiecare dintre ei care să le mai însenineze această zi de sărbătoare în care nu pot fi alături de familii. Așadar, cei internați în spitalele Covid-19 au avut parte de 150 de pachete cu fructe și un aparat medical.
„Ajutoarele lui Moș Nicolae – doamnele Clubului LIONS 2007 Arad au ajuns în această seară (05.12) la pacienții și la personalul medical din cadrul secțiilor COVID-19 de pe strada Stephan Ludwig Roth (Grădiște). Doamnele din Clubul LIONS Arad 2007, au donat 150 de pachete cu fructe – toate pregătite, cu drag, în Atelierul lui Moș Nicolae și un aparat medical – spirometru – în valoare de 20.700 de lei. Totodată, personalul medical a avut parte și o de o surpriză inedită, pregătită de Clubul LIONS Arad 2007 și anume: un recital de colinde susținut de către membri ai Corului Academic al Filarmonicii Arad”, au scris reprezentanții spitalului pe pagina de Facebook.
Comentariile portalului
Ramane de vazut ce va fi dupa instalare, dezastrul e iminent oricum, vom vedea cum se potriveste guvernarea unei tari cu administrarea unui oras sau judet dar cat timp accepta( (...)
Falcă e mult mai mult decât bolojan Uitați vă la Cum arată Aradul față de Oradea de ce nu este pomenit și numele acestui ctitor de Arad el (...)
Să ne ferească Dumnezeu că acest imbecil să ajungă prim ministru să nu i dați prostului puterea că s a văzut cât de Răzbunător este