În urmă cu un an am depins de un meci cu Islanda pentru a spera să vedem România la Euro 2020. Ne-am împiedicat de ea. Oricum mai aveam de dus o luptă extrem de grea la Budapesta cu Ungaria, iar înfrângerea de la Reikjavik i-a bucurat pe mulți români tocmai că nu le-am dat maghiarilor șansa să ne bată…

Astăzi, însă, aveam din nou nevoie să învingem Islanda pentru a spera că mergem la Mondialul din Qatar. Încă visam, chiar dacă o eventuală victorie contra Islandei ne scotea în față probabil pe Suedia, la ea acasă, un meci în care, realist vorbind, iar porneam cu șanse mici. Dar măcar eram încă în joc.

Înainte de meciul naționalei lui Rădoi, am văzut cum Macedonia, echipa căreia i-am luat patru puncte, a zdrobit Armenia chiar la Erevan. A fost 5-0 și nici acum nu putem să nu ne întrebăm cum naiba ne-a bătut Armenia pe noi. Știm povestea, nu o mai reluăm. Cu o victorie a Armeniei sau un rezultat de egalitate, ne ajungea chiar și o remiză cu Islanda. Așa, însă, Macedonia ne obliga să câștigăm.

Rădoi a trimis în teren o echipă pe care o anticipam, cu o excepție: Alibec. Poate chiar două sau trei, pentru că unii ne așteptam să-l vedem și pe Burcă în loc la Nedelcearu, sau pe Ivan în loc la Tănase. Oricum, prea puțin conta la startul meciului pe cine a trimis Rădoi în teren pentru că Islanda părea o echipă adunată de pe străzi, cu jucători despre care nu am prea auzit, cu un portar care a jucat în naționala lor de volei, cu un puști de 18 ani sau cu frații Gudjohnssen, care au jucat mai mult pentru a păstra tradiția pornită de la bunicul și apoi de la tatăl lor. Cunoșteam doar trei jucători ai Islandei, Gudmundsson, Bjarnasson și Skulason. Ultimul, Skulason, a cedat repede și a părăsit terenul după 15 minute ținându-se de… picior.

România a pasat, a avut peste 450 de pase precise pe parcursul jocului, a avut 22 de șuturi dintre care șase pe poartă, a avut 11 cornere, dar golul nu a venit… Din cele 22 de șuturi, unul singur a fost cu adevărat periculos, acea bară a lui Ianis Hagi din minutul 85. Celelalte? Toate pe centrul porții, iar ceea ce nu a apărat Olafsson, a scos Toșca cu capul de la un metru de poartă. Echipa lui Rădoi, deși a dominat, deși a avut peste 60 la sută posesie, nu a avut nicio lovitură liberă din preajma careului, nu și-a creat nici o ocazie clară decât situații foarte bune, situații pe care și le-a creat și Islanda și doar norocul ne-a făcut să scăpăm fără gol la execuțiile lui Bjarnasson din fața porții sau a lui Gudmundsson, acel șut pe lângă bară. Raportul șuturilor pe poartă a fost 6-0 pentru România.

Când vrei să te califici la Mondial, însă, e nevoie de mai mult. Nu pot să uit acel meci decisiv jucat de Hagi, Balint, Sabău și ceilalți „tricolori” din 1989, care, conduși din minutul 5 de Danemarca, s-au urcat peste ei și au întors rezultatul câștigând cu 3-1. Danemarca era tot o echipă nordică, dar una în care au evoluat 7-8 jucători care după doar doi ani și jumătate câștigau Euro 1992. Și, în plus, Danemarca juca și ea pentru calificare. Acum, Hagi junior, Marin, Stanciu și Cicâldău aveau în față o echipă de anonimi care nici măcar nu mai avea pentru ce să lupte. Mai mult decât atât, acum două luni România lui Rădoi câștiga la Reikjavik cu 2-0, deci era clar că se poate.

Cifrele ne pot înșela. Dacă vedem statisticile partidei putem avea impresia că am pus o presiune uriașă pe defensiva insularilor, dar jocul României a fost lent, previzibil și fără nerv. România de astăzi nu a avut agresivitate, România de astăzi nu a avut curaj, România de astăzi nu a avut luciditate și nici valoarea României de ieri, acel ieri în care calificările erau ceva obișnuit. România de astăzi nu a fost o echipă. Nu una care poate să aspire la o calificare.

Islanda ne-a pus capac pentru Euro, tot Islanda ne-a pus capac și pentru Mondial. Dar ne-a mai rămas ceva: tot Islanda ne mai poate ajuta dacă nu pierde în Macedonia. Dar cine mai crede în basme?

Mondialul se vede mult mai bine la televizor. Știm asta de 23 de ani…

PS: Și, tipic acestei părți de lume, dacă ieri toți analiștii și oamenii de fotbal îi cereau lui Rădoi să rămână, astăzi, după ultimul fluier al lui Karasev, deja au început: „Să plece! Să nu mai meargă nici în Liechtenstein…”

România – Islanda 0-0

România: Niță – Rațiu, Chiricheș, Nedelcearu, Toșca (68. Bancu) – Cicâldău (86. Pușcaș), R. Marin, Stanciu (68. Moruțan) – I. Hagi, Alibec (68. Ivan), Fl. Tănase (77. Maxim). Rezerve: Aioani, A. Vlad – Manea, Burcă, A. Rus, Nedelcu, Man. Antrenor: Mirel Rădoi

Islanda: Olafsson – Sampsted, I. B. Bjarnasson, Gretarson, Skulason (15. Thorarinsson) – Johannesson, B. Bjarnasson, Thordarson (74. Helgasson) – Gudmundsson, S. Gudjohnsen (74. A. Gudjohnsen), Thorsteinsson. Rezerve: Gunnarsson, Runarsson – Baldursson, Ellertsson, Leifsson, Olafsson, Saervarsson, Thrandarson, Traustason. Antrenor: Arnar Vidarsson

Arbitri: Sergei Karasev – Igor Demeshko, Maksim Gavrilin – Kiril Levnikov. VAR: Vitali Meshkov, Sergei Ivanov – toți din Rusia

Ultima etapă, duminică 14 noiembrie

Liechtenstein – România

Armenia – Germania

Macedonia – Islanda