Dosarul mită la Permise: Tribunalul Arad a anulat permisele auto celor care le-au obținut prin dare de mită





DNA – Serviciul Teritorial Timișoara a anunțat vineri, 16 februarie, că a trimis în judecată cinci polițiști, examinatori auto din cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculări Vehicule (SPCRPCÎV) Arad pentru luare de mită. Cei cinci polițiști sunt acuzați că ar fi primit de la mai multe persoane, prin intermediari – instructori auto sau alte persoane de încredere – sume de bani cuprinse între 200 și 400 de euro, în legătură cu fraudarea examenelor practice, pentru obținerea permisului de conducere.
Amănunte AICI.
Totodată, procurorii anticorupție au anunțat faptul că în cauză au fost încheiate acorduri de recunoaștere a vinovăției cu „13 inculpați în sarcina cărora s-a reținut săvârșirea unor infracțiuni de dare de mită și complicitate la luare de mită”.
Ei bine, vineri, 16 februarie, Tribunalul Arad a admis o parte a acordurilor de recunoaștere a vinovăției. Este vorba despre cinci inculpate acuzate de dare de mită sau dare de mită în formă continuată. În fapt, cele cinci au oferit sume de bani cuprinse între 300 și 400 de euro pentru a promova examenul auto. Banii au fost remiși, în toate cazurile, instructorului auto. Acesta lua jumătate din sumă, iar cealaltă jumătate o lăsa în portiera ușii din dreapta, la îndemâna examinatorului auto. De menționat este faptul că în două cazuri examinatorii auto nu au luat banii lăsați în portieră deoarece inculpatele au comis erori grave în timpul examenului, pe traseu, astfel că acestea au fost declarate respinse.
În cazul inculpatelor care au promovat examenul auto prin oferirea de bani, instanța arădeană a decis să le anuleze permisele de conducere.
În cazurile celor cinci inculpate, Tribunalul Arad a admis acordurile de recunoaștere a vinovăției. Instanța arădeană le-a condamnat la pedepse cu suspendare cuprinse între 1 an și 6 luni și 2 ani, stabilind un termen de supraveghere, în toate cazurile, de 3 ani.
În soluția pe scurt a Tribunalului Arad se arată următoarele: „Admite acordul de recunoaştere a vinovăţiei, încheiat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie, Serviciul Teritorial Timişoara şi inculpata G.D.S. –nume purtat anterior B. cu privire la săvârşirea infracţiunii de dare de mită. Condamnă inculpata la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită. Dispune suspendarea sub supraveghere a pedepsei de 1 an şi 6 luni închisoare aplicată inculpatei, pe un termen de supraveghere de 3 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. Dispune restabilirea situației anterioare săvârșirii faptei de către inculpată prin anularea permisului de conducere care atestă dreptul de a conduce obținut de inculpată ca urmare a săvârșirii infracțiunii de dare de mită.
Admite acordul de recunoaştere a vinovăţiei, încheiat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie, Serviciul Teritorial Timişoara şi inculpata I.A. cu privire la săvârşirea infracţiunii de dare de mită. Condamnă inculpata la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită. Dispune suspendarea sub supraveghere a pedepsei de 1 an şi 6 luni închisoare aplicată inculpatei, pe un termen de supraveghere de 3 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. Dispune confiscarea specială a sumei de 300 euro de la inculpată, sumă provenită care a făcut obiectul infracţiunii de dare de mită în formă continuată.
Admite acordul de recunoaştere a vinovăţiei, încheiat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie, Serviciul Teritorial Timişoara şi inculpata M.T. cu privire la săvârşirea infracţiunii de dare de mită. Condamnă inculpata la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită. Dispune suspendarea sub supraveghere a pedepsei de 1 an şi 6 luni închisoare aplicată inculpatei, pe un termen de supraveghere de 3 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. Dispune restabilirea situației anterioare săvârșirii faptei de către inculpată prin anularea permisului de conducere obținut de inculpată ca urmare a săvârșirii infracțiunii de dare de mită.
Admite acordul de recunoaştere a vinovăţiei, încheiat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie, Serviciul Teritorial Timişoara şi inculpata M.D. cu privire la săvârşirea infracţiunii de dare de mită în formă continuată. Condamnă inculpata la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită în formă continuată. Dispune suspendarea sub supraveghere a pedepsei de 2 ani închisoare aplicată inculpatei, pe un termen de supraveghere de 3 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. Dispune confiscarea specială sumei de 300 euro de la inculpată, sumă provenită care a făcut obiectul infracţiunii de dare de mită în formă continuată.
Admite acordul de recunoaştere a vinovăţiei, încheiat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie, Serviciul Teritorial Timişoara şi inculpata M.D.M. cu privire la săvârşirea infracţiunii de dare de mită. Condamnă inculpata la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită. Dispune suspendarea sub supraveghere a pedepsei de 1 an şi 6 luni închisoare aplicată inculpatei, pe un termen de supraveghere de 3 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. Dispune restabilirea situației anterioare săvârșirii faptei de către inculpată prin anularea permisului de conducere obținut de inculpată ca urmare a săvârșirii infracțiunii de dare de mită”.
Comentariile portalului
NU este corectă afirmația conform căreia la 1 ianuarie 2027 se încheie programul de aderare la UE și nu vor mai fi disponibile fonduri europene. Actualul Cadru Financiar Multianual (CFM) (...)
Băi, da' fără popi nu se poate? Parca am fi stat teocrat, nu laic.
== DOCTORE == LASA BALIVERNELE CA ESTI DOCTOR == MAI BINE SA NE EXPLICI CUM USR A VOTAT PENTRU MENTZINEREA GUVERNUL CIULACUL LA MOTZIUNEA DE CENZURA . ==V ATZI DAT CU SHATRELE REUNITE IN (...)