duminicã, 5 mai, 2024

Special Arad Logo

    Mircea Rednic: „E un deznodământ urât. Chiar am scăpat ușor…”

    de Lucian Dănilă | 13 noiembrie 2023, 11:33 PM | Sport

    0

    Antrenorul echipei UTA, Mircea Rednic, a vorbit la finalul partidei pierdute de UTA în fața celor de la Oțelul despre randamentul unor jucători din echipa arădeană, dar și despre faptul că scorul putea fi mult mai mare. „Chiar am scăpat ușor”, spunea tehnicianul după meci.

    „E un deznodământ urât. Când începi jocul de la 2-0 în minutul 4 e foarte greu să revii. Mă așteptam la o reacție, dar nu am avut. Din contră, am făcut multe greșeli, am scăpat ușor. Îl felicit pe Dorinel, trebuie să recunoaștem că au fost mult mai buni. Am căzut psihic, foarte multe greșeli. Pe contraatac au fost foarte periculoși.

    Nu am avut ocazii clare. Mă deranjează reacția și evoluția unor jucători de la care mă așteptam la mult mai mult, au fost 4-5 jucători. E greu să revii. Remarc evoluția lui Mihai, care a fost un exemplu și a arătat reacție. Bravo lui, își merită convocările. Mulți jucători au făcut multe greșeli. Prea multe greșeli cu o echipă foarte disciplinată, care joacă. Oțelul a fost mult mai bună.

    Ne-au surprins cu siguranța pe care au avut-o, au câștigat aproape toate duelurile, noi nu am contat la mijlocul terenului. Marcelo, Fabry, Andrei au prins o zi proastă. Nu e ușor să începi de la 2-0. Toată săptămâna a fost o presiune, era un moment important pentru echipă. Aveam mare nevoie să câștigăm, dar evoluția noastră a fost slabă.

    Nu trebuie să iau măsuri, sunt jucători care nu au evoluat la nivel înalt. Și eu am greșit că am pus presiune prea mare și le-am cerut mai mult decât puteam noi acum. Avem mult de muncit. Le dau o zi liberă, e normal, mai ales că ne mutăm dintr-un oraș în altul. Va fi o zi liberă și apoi o luăm de la capăt.

    Am încercat, am jucat cu doi atacanți, problema e că mijlocașii laterali nu au strâns suficient în centru. A trebuit să risc și am reușit să înscriem două goluri. Îmi pare rău pentru suporteri că i-am dezamăgit prin atitudine și prin joc. Sper să ne revanșăm la meciul următor”, a declarat Mircea Rednic la finalul partidei.

    Citește și:

    Ne-au dat cu terenul în cap! Oțelul a dat de pământ cu UTA

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    7 + 5 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.