Nepotul lui Mircea Rednic a murit subit, cu doar câteva ore înainte de nunta sa! Marius Totolici s-a stins la 37 de ani
O tragedie cumplită s-a abătut asupra familiei lui Mircea Rednic. Marius Totolici, nepotul fostului internațional român, a murit subit sâmbătă, 15 august, fiind găsit fără viață în timp ce dormea, cu doar câteva zile înainte de nunta pe care urma să o aibă.
Potrivit informațiilor rezultate în urma autopsiei, Marius Totolici a suferit un infarct miocardic sever în timpul somnului. Una dintre arterele coronare a fost blocată de depuneri de grăsime, ceea ce a împiedicat alimentarea corespunzătoare a inimii cu sânge și oxigen. Ulterior, acesta a intrat în stop cardiorespirator, potrivit Wowbiz.
Tragedia este cu atât mai greu de acceptat cu cât, cu aproximativ o săptămână înainte, Marius Totolici își oficializase relația prin cununia civilă. Acesta publicase atunci o fotografie alături de soția sa, însoțită de mesajul: „Da, din toată inima”.
Cei apropiați spun că tânărul nu dăduse semne că ar avea probleme de sănătate. Atât la cununia civilă, cât și în seara de dinaintea nunții, Marius Totolici s-ar fi comportat normal. Împreună cu soția sa avea numeroase planuri pentru viitor, însă acestea au fost curmate brusc de tragedie.
A fost implicat în fotbalul sibian
Marius Totolici era cunoscut și pentru legătura sa cu fotbalul din Sibiu. Acesta a fost un susținător al sportului local și, în trecut, s-a implicat în activitatea grupelor de copii și juniori ale clubului Voința Sibiu.
Reprezentanții grupării sibiene au transmis un mesaj emoționant după aflarea veștii.
„Drum lin, Mircea! Cu profundă tristețe, familia Voința Sibiu a aflat vestea trecerii la cele veșnice a lui Totolici Mircea Marius, un prieten și susținător al clubului nostru, care ne-a fost alături și ne-a sprijinit în activitatea grupelor de copii și juniori.
Gesturile sale și sprijinul oferit pentru micii noștri fotbaliști vor rămâne în amintirea noastră și ne bucurăm că l-am avut alături!
În aceste momente grele, transmitem sincere condoleanțe familiei, apropiaților și tuturor celor care l-au cunoscut. Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, au transmis cei de la Voința Sibiu pe pagina de Facebook.
Moartea neașteptată a lui Marius Totolici a lăsat în urmă o familie îndurerată și numeroși apropiați care nu își pot explica dispariția fulgerătoare a unui om care, cu doar câteva zile înainte, își sărbătorea căsătoria și își făcea planuri pentru viitor.
Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!
Comments are closed.

















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)