Mircea Rednic: „Dorin Rotariu mi-a cerut să mai aștept 4-5 zile”
Special Arad nu a participat nici la conferința de presă din această după amiază la care a fost prezent antrenorul echipei UTA, Mircea Rednic, și jucătorul echipei arădene, Denis Dumitrașcu. Așa cum se știe, Special Arad nu a fost acreditat de conducerea UTA pentru a participa la meciurile de pe teren propriu din acest sezon ale grupării arădene, fără a primi vreo explicație.
Am aflat însă, de la cei de la SportArad, că Rednic l-a contactat pe fostul său elev de la Dinamo, Dorin Rotariu, cel care s-a despărțit în această săptămână de campioana Bulgariei, Ludogorets. Dorin este nepotul fostului mare internațional, Iosif Rotariu.
Înainte de a vorbi despre Rotariu, dar și despre Vali Gheorghe, Rednic a spus că promisul „winger” nu a mai ajuns la Arad pentru că UTA are în acest moment prea mulți jucători străini, iar în perioada următoare se încearcă disponibilizările sau împrumutul unora ca Roganovic, Milosevic sau Kyvon Leidsman.
Foto: Dorin Rotariu
„Sunt doi jucători care au promis că noi suntem o soluție, nu că e sigur că vin la noi așa cum s-a înțeles. Este vorba despre doi jucători români foarte importanți, Vali Gheorghe și Dorin Rotariu. Prefer să risc și să aștept până pe 31 august și dacă nu își găsesc ceva afară, atunci discutăm. Mi-au cerut să mai așteptăm 4-5 zile pentru a vedea ce soluții au în străinătate.
Am lucrat cu Rotariu, l-am ajutat cu transferul la Club Bruges, îl cunosc, dar având în vedere condițiile pe care le-a avut în ultima perioadă își dorește să continue afară. Vali Gheorghe a fost în Turcia deja, cred că dacă era ceva interes, ar fi semnat deja, dar rămâne de văzut, îi așteptăm până la încheierea perioadei de transferuri din străinătate”, a spus Mircea Rednic.
Dorin Rotariu a mai lucrat cu Mircea Rednic la Dinamo, dar și în Belgia la Mouscron.
UTA întâlnește luni seara, de la ora 21.30, formația FCSB, meci care se va disputa pe Arena „Francisc Neuman”.
Citește și:
Leidsman a fost scos de UTA de pe lista LPF! Să n-ajungi să te laude Rednic…
FCSB cheltuie 20.000 de euro doar pentru a ajunge la Arad! Înapoi pleacă cu cursa de linie














Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)