Ministrul Educației schimbă soarta a 3000 de cadre didactice, de la Timișoara, până la Arad (Foto/Video)





Dacă la deschiderea anului universitar al vecinilor noștri timișoreni, Ministrul Educației a anunțat cum că soarta a 3000 de cadre didactice universitare din România este „pecetluită”, fiind nevoite să părăsească sistemul, acesta se pare că s-a răzgândit în drum spre Arad și a găsit soluția pentru salvarea lor.
În cadrul festivității de astăzi de la Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad, Ministrul Educației și Cercetării Științifice, Sorin Mihai Cîmpeanu, a vorbit în premieră despre ordonanța de urgență pentru modificarea Legii Educației, vizând prorogarea termenului de absolvire a studiilor doctorale pentru cadrele didactice universitare, de la termenul inițial de 30 septembrie 2015, la data de 30 septembrie 2016, astfel punându-le la dispoziție încă un an celor aflați în impas.
Acesta a motivat necesitatea prorogării, arătând situația de criză prin care trece la ora actuală mediul universitar românesc și considerând că, în plus, ar fi o soluție și pentru evitarea creșterii ratei șomajului.
Ministrul a spus despre poziția învățământului superior din România, în contextul celui european, că „lucrurile sunt destul de acute. Legea 1, Legea Educației Naționale, prevedea imposibilitatea de a mai fi cadru didactic titular, fără titlul de doctor, fie că vorbim de universități publice, fie că vorbim de universități private, la patru ani de la intrarea în vigoare, respectiv 11 februarie 2015. Am considerat total nedrept, total neproductiv, și am inițiat prorogarea acestui termen până la 30 septembrie. Doar că aceasta este poimâine, iar conform prevederilor legale, contractele de muncă încetează automat în acea dată.
În 2010, aveam din totalul de 25.000 de cadre didactice, un total de 66% cu titlul de doctor. S-au făcut eforturi, meseria doctorală este un lucru extrem de important. Acest procent a crescut, la nivel național, la 80% în ianuarie 2015, dintr-un total de 23.000 de cadre didactice actuale din mediul universitar. Deci 20% rămân pe dinafară, 4600 de colegi… Prin prorogarea de la 11 februarie la 30 septembrie, o parte din colegii noștri au reușit să-și finalizeze tezele de doctorat. Sunt trist pentru ceilalți 3000 care nu au reușit. Dacă ies din sistem și acești 3000 de colegi, care majoritatea sunt asistenți universitari, sub 35 de ani, sunt foarte curios cum vom explica modul în care noi susținem dezvoltarea de resurse umane tinere în universități. O altă curiozitate este cea ridicată de necesitatea împlinirii acestor ore didactice când avem universități în care jumătate din cadrele didactice, dintr-o dată, ar trebui să părăsească sistemul”.
Ministrul Sorin Mihai Cîmpeanu a afirmat că i s-a părut incorect faptul că cei care și-au început activitatea didactică în condiții de primă legalitate, în data de 1 octombrie 2014, să trebuiască să părăsească sistemul înainte de a finaliza evaluarea.
„Am inițiat această ordonanță de urgență cu bună credință. E o tristețe personală că nu am avut susținerea mediei, nici măcar cea a comunităților universitare, a celor care erau direct interesați. M-am simțit singur în fața acuzațiilor de deteriorare a calității învățământului superior românesc. Dar oare desființându-i pe acești colegi, creștem calitatea? Sunt un susținător al pregătirii doctorale, dar nu cu o aplicare fără discernământ. Un dirijor renumit, un pianist celebru, un sportiv performant, un medic chirurg, un profesionist în domeniul bancar, oare toți acești oameni nu pot împărtăși din experiența lor tinerelor generații doar pentru faptul că nu posedă diploma de doctorat? (…)
Îmi exprim deplina încredere că vom reuși, în timp util, să mai dăm o șansă acestor peste 3000 de colegi, prin prorogarea termenului de la 30 septembrie 2015, până la 30 septembrie 2016.”
Comentariile portalului
Aha, dacă realizarilee sunt în funcție de datele dan biblie, probabil că autostrăzile se vor face până la apoca lipsă! Aia mare, sau mică, nu mai contează...
Poate nu ar strica să vă documentați ceva mai atent. Veți putea observa că procesiunile ortodoxe legate sau inspirate din viața lui Iisus (deci, inclusiv drumul crucii) (...)
Sa-mi spuna cineva de ce acesti calugari copiaza Via Dolorosa de la Romano Catolici. Biserica Ortodoxa nu are " Drumul Crucii" inclus in randuiala bisericeasca . In nici o carte de cult (...)