joi, 28 martie, 2024

Special Arad Logo

    Ministerul Sănătăţii: Masca se păstrează şi la orele de sport, cu excepția activităţilor sportive în aer liber

    de - | 3 martie 2021, 6:23 PM | Educaţie | Naţional

    0

    Ministerul Sănătăţii a făcut câteva precizări referitoare la purtarea măştilor de protecţie în timpul activităţilor sportive, scrie adevarul.ro.

    Într-un comunicat trimis presei se arată că „Ministerul Sănătăţii susţine ferm purtarea măştii în timpul activităţilor sportive care se desfăşoară în interior. Activităţile sportive în aer liber se pot desfăşura fără purtarea măştii de protecţie, cu respectarea distanţei fizice recomandate între elevi”.

    Argumentele invocate de reprezentanţii MS sunt următoarele:

    •  incidenţa în creştere a cazurilor de la reluarea cursurilor în format fizic;

    •  creşterea cazurilor pozitive COVID-19 în rândul cadrelor didactice de la reluarea orelor de clasă şi a numărului claselor/grupelor suspendate, conform datelor oficiale; astfel, în perioada 23 februarie – 1 martie 2021, în sistemul naţional de învăţământ preuniversitar s-au înregistrat:

    – 405 infectări în rândul elevilor până la data de 1 martie 2021;

    – 418 infectări în rândul personalului didactic, didactic auxiliar şi nedidactic până la data de 1 martie 2021;

    – 494 de clase/grupe au suspendat activitatea în perioada 23 februarie – 1 martie 2021;

    •  numărul în creştere de infectări cu SARS-Cov-2, noua varianta UK – linia genetică B.1.1.7, precum şi repartiţia lor geografică extinsă pe tot teritoriul României, cu rata de transmitere şi contagiozitate crescută la copii.

    De asemenea, trebuie subliniate următoarele aspecte, se mai arată în comunicat:

    –   în timpul efortului fizic creşte mult eliminarea de aerosoli ce pot vehicula SARS-CoV-2 de la un bolnav la o persoană receptivă, implicit riscul de transmitere;

    –   măsura relaxării purtării măştilor în timpul orelor de sport ar zădărnici efortul susţinut de a purta mască în timpul tuturor celorlalte activităţi şcolare;

    –   mai multe ţări au luat decizia sistării complet a activităţilor sportive.

    Sursa: adevarul.ro

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    5 + 9 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.