Mihai Rotaru, patronul Universității Craiova, îl critică pe Mirel Rădoi: „A greșit la Arad din moment ce a ieșit cum a ieșit”
Mihai Rotaru, patronul Universității Craiova, îl critică pe Mirel Rădoi după jocul de la Arad în care gruparea din Oltenia a fost egalată la 3 după ce conducea cu 3-0 în minutul 80. „A greșit la Arad din moment ce a ieșit cum a ieșit”, spune Rotaru la Fanatik.
„Să știți că nu mi-a trecut, încă resimt. E dureros. Primele 60 de minute noi nu am mai jucat de mult timp așa, foarte bine, agresiv, nu le-am dat nicio șansă. S-a dovedit că adversarii nu au fost slabi dacă ne-au dat 3 goluri în 15 minute.
Dacă la 3-0 nu dai drumul la copii, atunci când, înseamnă că nu au șanse. Cred că a fost o decizie corectă la 3-0, mai puțin la Gașpar cu Fălcușan, că erau pe aceeași parte. Era o bandă tânără și fără experiență, ei fiind la debutul în Liga 1. Nu pot să îi reproșez lui Mirel că la 3-0 a trimis tineri”, spune Mihai Rotaru.
Finanțatorul grupării oltene crede că ceilalți jucători care au venit de pe bancă nu s-au ridicat la nivelul așteptat.
„Eu cred că ceilalți care au intrat nu s-au ridicat la nivelul așteptărilor noastre. Ar fi trebuit să aducă un plus de prospețime, pe care mijlocul nostru nu l-a avut, a căzut din cauza risipei de energie din primele 60 de minute. Faptul că am dus-o totuși 60 de minute la ritmul acela e un lucru bun. Asta este baza pe care trebuie să construim.
Mirel a greșit din moment ce la sfârșit a ieșit cum a ieșit. Dar din punctul meu de vedere decizia a fost corectă. Avem 4 jucători tineri care au fost semifinaliști la U19, dintre care doi titulari integraliști, Fălcușan și David Matei și ceilalți titulari Barbu, golgheterul competiției, și Băsceanu”, a spus Mihai Rotaru, conform fanatik.ro.



















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)