vineri, 26 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Mihai Fifor: „Am revenit acasă, la Arad, orașul din care au plecat părinții mei” (P)

    de - | 22 septembrie 2020, 9:39 AM | Politikos | Topic special

    0

    După ce viața te poartă ani după ani pe drumuri numai de ea știute, să te întorci acasă, la un moment dat, este mereu cea mai bună decizie. Aduni în fiecare zi bogățiile cele nevăzute ale lumii, experiențe, sentimente, cunoaștere și, într-o altă zi, ceva din tine te-ndeamnă să vii înapoi la locul din care au pornit cândva toți ai tăi și să deșerți acolo toate cele adunate, ca un dar, celor care ți-au dăruit cândva totul: oamenilor locului tău.
    Aradul este locul meu.
    De-aici au plecat părinții mei la studii și apoi, pe la mijlocul anilor ’60, la terminarea facultății, au pornit, conform repartiției, să învețe limba română copiii dintr-un alt județ.
    Au făcut-o impecabil timp de 40 de ani. Doar uneori, tata, când venea vara, ne ducea „pe ștrand”, iar când venea de undeva „îmi ducea ceva”. Ca la Arad, locul pe care îl iubește ca pe ochii din cap.
    M-am întors la Arad, dar aici nu mai era„ca la Arad”.
    Aradul cu care mă mândrisem o viață întreagă, prin toate locurile în care am stat în diferite perioade ale vieții, fie că a fost vorba de Severin, Craiova, București sau alte țări, nu mai are nimic din măreția pe care o avea în inima mea.
    Politicieni mici l-au micit dându-i dimensiunea lor. Orașul a fost pitit undeva între Oradea și Timișoara, în timp ce oamenii lui nu-i mai găsesc bucuria, nu-i mai simt sufletul.
    M-am întors la Arad. M-am întors cu toate bogățiile cu care m-a încărcat viața în 50 de ani: dragoste, cinste și multă, multă experiență. Am ocupat în timpul acesta funcții importante în stat. În diferite posturi, numit sau interimar, am fost printre altele Ministru al Economiei, Ministru al Apărării Naționale, Ministru al Afacerilor Interne, Viceprim-ministru pentru implementarea parteneriatelor strategice ale României, Prim-ministru. Toate aceste demnități pălesc însă în fața celei de arădean.

    Pentru Arad!

    Al dumneavoastră,
    Mihai Fifor

    Comandat de Partidul Social Democrat – PSD. CUI mandatar financiar coordonator 21200019

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    7 + 2 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.