duminicã, 28 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    17 migranți din Bangladesh, cazați la Centrul din Horia, îndepărtați de pe teritoriul României

    de Ioana Costaș | 8 ianuarie 2024, 4:39 PM | Știri Arad

    0

    (foto: IGI)

    Polițiștii de imigrări din cadrul Centrului de Cazare a Străinilor luați în Custodie Publică Arad au desfășurat ieri o misiune de îndepărtare sub escortă, până la punctele de trecere a frontierei, pentru 17 străini împotriva cărora au fost emise decizii de returnare de pe teritoriul României. La ieşirea din ţară, pe numele străinilor a fost instituită măsura interzicerii intrării pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene, Spaţiului Economic European şi Confederaţiei Elveţiene, pentru o perioadă de 5 ani.

    „La data de 6 ianuarie, polițiștii de imigrări din cadrul Centrului de Cazare a Străinilor luați în Custodie Publică Arad au desfășurat o misiune de îndepărtare sub escortă de pe teritoriul României pentru 17 străini, toți bărbați, din Bangladesh.

    Persoanele în cauză au fost depistate în luna decembrie a anului 2023 de polițiștii de frontieră în tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat a României, ulterior fiind predați polițiștilor din cadrul Inspectoratului General pentru Imigrări, pentru dispunerea de măsuri de îndepărtare sub escortă de pe teritoriul țării noastre.

    Formalitățile de îndepărtare sub escortă pentru cei 17 cetățeni bengalezi au constat în obținerea de documente de călătorie, achiziționarea de bilete de avion și escortarea acestora până la Aeroportul Internațional Cluj unde au fost îmbarcați pe curse comerciale către țara de origine.

    Acțiunea polițiștilor de imigrări a beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Arad”, au transmis reprezentanții Inspectoratului General pentru Imigrări.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    3 + 7 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.