Micuții fotbaliști de la „Goldiș” s-au calificat la faza finală a Olimpiadei sportului școlar! Aradul va organiza, în aprilie, „zonele” la oină





Inspectoratul Școlar Județean Arad are în organizare în această primăvară „zone” ale Olimpiadei Naționale a Sportului școlar la trei discipline sportive. După etapa zonală la baschet masculin – liceu, câștigată de reprezentanta Timișului (CN „E. Ghiba-Birta” Arad a ocupat locul 4), a venit rândul ca zona de fotbal Under 10 să găsească o gazdă bună la Arad.
Faza zonală a Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar-Cupa Tymbark Junior U 10 Fete și Băieți s-a desfășurat, joi, pe terenul Șega din Arad. Au participat un număr de 12 echipe reprezentând 6 județe, competiția fiind organizată de Ministerul Educației, FRF, ISJ, AJF și Primăria Arad.
Spre bucuria celor prezenți, Colegiul Național „Vasile Goldiș” Arad (prof. Dreghici Laura) s-au impus la băieți, întrecerea fetelor fiind dominată de Școala Gimnazială nr. 24 Timișoara, reprezentanta Aradului, Șc. Gim. „Caius Iacob”, ocupând locul 6.
Festivitatea de deschidere și cea de premiere a fost oficiată de: inspectorul pentru educație fizică și sport, prof. Lucian Rodica, Petcu Daniel, manager competiții în cadrul FRF, președintele comisiei județene de fotbal școlar, prof.Stoica Flavius, și reprezentații AJF Arad, Vasile Rad și Hărduț Gabriel.
Din comisia de organizare au mai făcut parte profesori: Hărduț Corina, Radu George, Petruț Adrian, Calin Nicoleta, Țigan Cristian, Arsa Emil, Calalb Valentina, Cîmpian Marcel, Nicodin Cosmina, Bara Denisa, Mărcuș Daniel, Iazbinscky Gabriel, Dragoș Daniel, Nicoară Florin și Toth Daniel.
Formațiile câștigătoare s-au calificat la faza națională, performanța celor de la „Goldiș” fiind una rarisimă în peisajul sportului arădean.
În luna aprilie, echipa coordonată de prof. Rodica Lucian va avea misiunea de a organiza din nou fără cusur etapele regionale la oină, masculin și feminin, ciclul gimnazial și liceal.
Comentariile portalului
din pacate nu este doar o poveste…este cosmarul realitatii in care ne regasim foarte multi…
Parasca a fost profesor pentru sute, poate chiar mii de politisti din intreaga lume. Ce cauta el in politica?
Nu se potriveste absolut deloc aceasta apropiere politica - biserica. De ce nu a fost reprezentat Aradul de un doctor bun sau de un profesor de calitate sau un inginer (...)