Încetinitorul de particule: Piața și monumentul între Aurel Ardelean si Ghiță Falcă

    de E. Nola | 13 februarie 2017, 10:15 AM | Încetinitorul de particule

    15

    Un oraș fără obiecte de artă, statui, monumente pe străzile și în piețele, parcurile sale este precum o casă părăsită, locuită de boschetari.

    În Arad, la ora actuală, în afara crucii lui Rafiroiu, nu există nici un astfel de obiect plasat adecvat, în cunoștință de cauză, poate doar statuia Sfântului Nepomuk, cea mai veche din urbe (1729), recondiționată de cel care a fost Mihai Takács, dar nici acela nu este în locul în care a fost plasată inițial, lângă Mureș, având în vedere că avea rolul de a apăra orașul de viitura râului.

    Dincolo de așezarea aiurea, fără cap și coadă, statuile noastre au probleme mari la concepție și executare, valoarea lor artistică fiind , în cele mai multe cazuri, în cel mai bun caz, incertă.

    Nici măcar vestita statuie a Libertății nu reprezintă o culme a artei, fiind tributară unei concepții politizate despre arta monumentală din jurul serbărilor milenare ale Ungariei Mari, valoarea ei fiind mai mult istorică decât artistică.

    Tot așa și monumentul din spatele teatrului, o capodoperă de altfel eșuată a realismului socialist propagandistic, ridicat în locul Statuii Libertății în urma răcirii relațiilor dintre Ungaria și România comunistă datorită revoltei maghiare din 1956.

    Prin volum și formă, monumentul ostașului sovietizat eliberator contrazice flagrant proporțiile și formele din scuarul istoric de secol XIX al orașului unde este plasat, simbolizând de fapt nu orașul și locuitorii săi, ci intențiile politice ale  liderilor din totdeauna prinși în mrejele unei istorii totalitarist-naționaliste ce nu a fost depășită niciodată până acum.

    Pe lângă aceste „opere” tributare ideologiei îngurgitate pe nemâncate, avem pe urmă adevărate aberații născute din lipsa de cultură și rafinament a ciocoiului de viță nouă, bustul lui Eminescu din fața clădirii Poliției fiind poate exemplul cel mai eclatant.

    nepomuk-vedere-frontala-1800x900

    Obeliscul revoluționar din scuarul Primăriei este un alt exemplu de cum poate fi distrusă până și o idee nobilă, viabilă si bine intenționată prin nepriceperea dusă până la bădărănie.

    Situația este jalnică de-a dreptul, comparat chiar și cu orasele vecine, Aradul ne apare din acest punct de vedere ca un sat mai mare în care, din când în când, câte un nou îmbogățit mai ridică o troiță de tablă la o încrucișare de drumuri.

    Tot așa și cu noul și nemaivăzutul monument ce va fi dedicat Aradului Marii Uniri.

    Nimeni nu știe nimic precis, cu toate că monumentul, unul modernist, calchiat după ideea brâncușiană a Coloanei Infinitului, este gata și plătit de către Ministerul Culturii cu zece milioane de lei, din câte se pare, problema constând în locul unde să fie amplasat, oarecum în contradicție cu intenția autorului despre care, de altfel, știm puțin și încurcat, bizar pe alocuri.

    Ce este, din câte se pare, clar: avem de a face cu un monument voluminos, masiv și greu, accentuând verticalitatea.

    Înalt de 36 de metri, din marmoră, având o greutate totală de 160 de tone, este cât se poate de evident, dincolo de orice judecată estetică, creația are nevoie de perspectivă, un spațiu generos, de preferat fără margini bine delimitate cu obiecte și clădiri care nu cadrează cu abstractivismul monumentului.

    Cu alte cuvinte Piața Catedralei nici n-ar trebui să intre în discuție, chiar dacă Domnul Gavril Popescu, fost prefect, într-un interviu (AICI) mai vechi de al nostru, nu-și poate imagina o locație mai bună.

    Este dreptul Domniei sale să aibă păreri și opinii, însă aici avem nevoie de avizul specialiștilor, urbaniști, arhitecți, oameni care cu asta se ocupă: să găsească locul adecvat unei forme spațiale determinate.

    monumentul-marii-uniri-si-gavril-popescu-ok

    De altfel amplasamentul prevăzut inițial era Piața Podgoria (există acolo un un cilindru-toc îngropat cu hotărârea încă de pe vremea lui Iliescu), soluția “peste lac” fiind găsită în urma protestului Episcopiei, având în vedere faptul că pe parcurs acolo a fost finalizată noua Catedrală.

    A apărut între timp o nouă oportunitate în zonă, eliberarea locului fostei întreprinderi Tricoul Roșu, evident o șansă în plus pentru crearea unui spațiu adecvat acestui monument oarecum controversat – Răzvan Theodorescu, specialist în artă, ca Ministru al Culturii, nu era foarte convins de soluția autorului Florin Codre, Domnia Sa vizionând ceva în formă de clopot –, dar în mod sigur abstract, masiv și vertical.

    Ciudățenia situației de acum constă în caracterul laș și iresponsabil al vânturării schimbării locației în Piața Catedralei în situația în care, după câte cunoaștem noi, deocamdată este în vigoare hotărârea CLM 88 din 29 Aprilie 2010 după care monumentul va fi amplasat în centrul lacului de la Pădurice.

    Mai mult decât atât, anul trecut, în 4 Aprilie 2016 Arhitectul șef al Primăriei, Radu Drăgan, a propus, în numele Primăriei, un protocol de colaborare cu Ministerul Culturii privind amplasarea monumentului în locul aprobat.

    Singurul element nou de atunci este Scrisoarea deschisă din ziua următoare, 5 Aprilie 2016, prin care 16 asociații, din care de fapt contează una singură, cea patronată de Domnul Aurel Ardelean, proprietarul Universității Vasile Goldiș, în care se cere schimbarea amplasamentului de pe lac.

    Astfel, pe lângă primarul Ghiță Falcă, adept al soluției de pe lac, l-am identificat pe celălalt personaj decisiv în problemă: Domnul Aurel Ardelean, potent financiar, influent și fără prea multe rafinamente, cel care, având în vedere datele enumerate mai sus, se erijează de o bună vreme într-un fel de lider informal al ideii naționale din urbe și patron al artelor în aceasta calitate.

    presed-monument-640x426

    Nu este ușor să treci peste Domnul Ardelean, Falcă știe foarte bine asta, problema noastră însă constă în faptul că nici unul dintre ei nu este calificat să decidă amplasamentul monumentului, calculele lor vizând nu orașul, interesul comunității, ci ale lor personale, cele care decurg din implicarea lor economică, politică, dar nicidecum administrativ-culturală.

    Din acest punct de vedere, al locuitorilor orașului, mișcarea din zilele trecute prin care Primăria a insinuat posibilitatea ca monumentul să fie amplasat altundeva decât peste lac este profund manipulatoare și diversionistă, o lașitate de coțcari bazată pe jemenfișismul administrației cu privire la interesele comunității arădenilor.

    Falcă se ascunde acum după Domnul Bibarț, cel care, săracul, e atât de nerafinat încât e în stare să-l reinventeze la Arad pe Caragiale, afirmând negru pe alb în fața piețarilor revoltați că situația din Piața Catedralei nu se schimbă decât ici-colo prin părțile esențiale.

    22_440_Parcul-Reconcilierii---vedere-din-Turnul-de-Apa-1,-D.-Gombos

    În încheiere doar atât: dacă vor amplasa acest monument în acea piață clasică peste care se va înălța precum Simbolul Nepotrivirii Absolute, vom mai face un pas pe drumul nostru de a deveni orașul cu cele mai urâte și nepotrivite obiecte de artă stradală din Europa: după așa numită Piață a Reconcilierii care găzduiește un grup statuar central într-n colț și un Arc de Triumf pe sub care nu se poate trece, vom avea și o Piață Mare în care în afară de aberația universală a lui Codre tot restul va părea minuscul și lipsit de importanță.

    untitled1

     

     

    Distribuie articolul

    Comentarii

        • Ipotetic vorbind, oare nu s-ar aglomera prea tare “Parcul Reconcilierii” daca s-ar amplasa in locul luciului de apa?

          Singurul amplasament pe care il vad potrivit ar fi la “Tricoul Rosu” insa nu mai stiu al cui este terenul in momentul de fata.
          Mai este Primaria proprietar? Nu tin minte sa se fi vandut chiar daca se vehicula acum cativa ani ca o sa apara un “Real” acolo.

          +3 voturi
          +1
          -1
          • Am impresia ca Mihnea a spus ce a spus ironic.
            Oricum, că e Piața Catedralei sau A Reconcilierii, e aceași aberatie, monumentul, fiind abstract și nu figurativ, n-are ce căuta într-un spatiu clasic, relativ mic si închis, o piață străjuită de clădiri de secol XIX sau început de douăzeci.
            Astfel de monumente se pun în parcuri de mari dimensiuni sau spații, de asemenea mari, dintre clădirile mai moderne, tip blocuri, mult mai “abstracte” decât clădirile istorice.
            În Vlaicu sau Micălaca, în Piață Soarelui, ar fi astfel de spații, numai că, desigur, primitiv si lipsit de nuanțe, administrația o vrea cât mai centrală din rațiuni simbolice.
            Însă dacă o vroiau așa, trebuia un altfel de monument, mai figurativ, mai adecvat spațiilor mici din zona centrală a orașului.
            Fiind de 36 de metri înălțime, vă dati seama, ar trebui un spatiu liber în jur de cel puțin o sută de metri pe laturi, cu cât mai mare, cu atât mai bine, pentru a-și dezvolta efectul asupra privitorului.
            Da, la ora actuală zona Pădurice cu terenul de la Tricoul Rosu ar putea fi un astfel de spațiu, mai ales că este zona de întâlnire dintre blocuri si clădirile istorice.
            Dacă artistul a primit 2 milioane de euro pentru execuție de la Ministerul Culturii, Primăria s-ar putea ocupa de chestiunile financiare legate de amplasare, soluții întotdeauna există dacă se vrea.
            Numai să se vrea, nu să se joace iresponsabil cu sentimentele oamenilor.

            +7 voturi
            +1
            -1
    1. Sunt cu totul de acord!

      Atenție … nu niște repetenți, analfabeți, cu diplome bune de șters la dos, sunt chemați să se pronunțe.

      SPECIALIȘTII … cu cel puțin 20-25 de ani de activitate în urbanism, simț artistic, educați să vadă frumosul … o comisie ce fără „Titluri cumpărate” reprezintă adevăratele valori „ascunse” ale Aradului Culturalizat!

      +6 voturi
      +1
      -1
      • Nu spun asta, cu toate că nu sunt foarte convins de valoarea concepției din câte am văzut si mai ales din manifestările autorului, Florin Codre, care, am impresia a pus în buzunar 10 milioane – adică peste doua milioane de euro -si nu mai are bani pentru a transporta si amplasa monumentul.
        Cum am spus, este de fapt o coloană împletită de marmoră de 36 de metri, cu alte cuvinte, dacă o pui, o pui undeva unde are perspectiva necesară să sesizezi înălțimea ei.
        Spațiile din orasul vechi, clasic se exclud, Piata Podgoria ar fi fost foarte bună înaintea construirii Catedralei, acum e prea înghesuită, mnemaivorbind de faptul ca este nodul de trafic cel mai aglomerat din oraș (ei, acolo un primar destept si serios se gândea mai de mult la niste solutii de rezolvare a traficului, de exemplu coborârea unei direcții sub pământ).
        La ora actuala mi se pare că spatiul eliberat de la Tricoul Rosu, legat de parcul de la Pădurice, ar putea oferi spațiul necesar.
        Problema e că de acel teren se leagă niste interese obscure pe care Primaria nu dorește să le împărtășească cu oamenii.
        Vă puteti da seama de ce: e vorba de niste bănuți acolo.

        +11 voturi
        +1
        -1
      • Este și asta o idee!
        Șî nu din cele rele, numai că până se ajunge acolo aniversăm probabil 125 de ani de la Marea Unire.
        Mai de mult mă gândeam că acolo, în momentul in care se trece la treabă, s-ar putea înființa un parc de statui, monumente, obiecte de artă, depășite sau efectiv “scoase din uz” si s-ar putea începe chiar cu monumentul proletcultist din Piața Avram Iancu, eliberându-se acolo spatiul pentru ceva cu adevărat valoros.
        Peste tot în fostele țări comuniste există astfel de parcuri, cu aceste monumente dezafectate, pentru că una e să faci curățenie, și cu totul altceva să păstrezi amintirile, mărturiile, indiferent dacă ti-au fost plăcute ori nu.

        +7 voturi
        +1
        -1
    2. … mult timp cu aceasta problema.Multora nu le place ceea ce a iesit din mainile marelui maestru.Taraganarea acestui subiect e o chestiune care dureaza de prea mult timp.Imbarligatura nu merita atata atentie.De ce nu putem merge sincer si cinstit, fara ocolisuri, pe principiul bunului simt si al realitatii lucrurilor.Lucrarea este un fiasco, atat artistic cat si pecuniar.Daca din perspectiva artistica si pecuniara e un rateu, de ce mai insistam asupra ‘’dezbaterii’’: unde sa amplasam ceva care nu merita banii platiti si efortul de a gasi o locatie?Oriunde se va amplasa va fi un rateu.De ce ne concentram pe cauze pierdute?De ce sa ne aflam in treaba, doar ca sa vorbim vorbe.Monumentul sa fie amplasat pe un teren privat, sa fie platit de cei care au semnat contractul si au ordonat platile si sa le apartina lor.E simplu, domnia si prostia ar trebui sa se plateasca!Pentru un nou monument sa consultam comunitatea, sa vedem ofertele artistilor si sa hotaram asa cum ar fi corect, in cunostinta de cauza si cu inima-npacata!Altfel vom cadea mereu in derizoriu si toti isi vor permite sa-si bage foarte adanc mana in buzunarul nostru.E o parere, zic si eu asa, ca om simplu.

      +1 voturi
      +1
      -1
      • Total de acord, numai că:
        Noi, aici, suntem o redacție de ziar și în măsura în care suntem acceptați ca o voce arădeană, suntem obligati să exprimăm măcar opiniile, gândurile arădenilor sau cel puțin a unei părți a arădenilor.
        Pericolul cel mare este să ne trezim cu o monstruozitate plasată undeva unde n-are ce căuta după ce au fost cheltuiți banii comunitătii pe ea, chiar dacă îndirect și prin subterfugiu iar unii și-au băgat niste bani în buzunar pentru nimic.
        Peste zeci de ani, copiii si nepotii noștri se vor întreba, da voi ce ați păzit de ați acceptat așa o porcărie în inima orașului, la care, dacă nu încercăm măcar să stăm, atât cât putem si suntem în stare, în calea prostiei, a lașității și a hoției, va trebui sau sa tăcem spășiti sau să le spunem: de de ce nu vezi tu de treaba ta?

        0 voturi
        +1
        -1
        • … ,,o redactie de ziar”- prea putin citita si inteleasa.Ne vom trezi cu monstruozitatea plasata undeva, ca nu iese nimeni in strada decat pentru ”ordonante”.Nu iese nimeni pentru chestiuni clare si normale, sau pentru ce ar trebui cu adevarat sa iasa.Copiii si nepotii nostri n-o sa ne mai intrebe nimic, ei nu-si vor mai pune intrebari ( din pacate ), vor trece pe langa un tablou de Rembrandt la fel ca si pe langa unul cu Pokemon.Se vor uita nepasatori atat la Coloana Infinitului cat si la Coloana Marii Uniri.Noi, parintii si bunicii copiilor de azi purtam o mare vina, vina de a fi fost niste indolenti, aproape toti!Asta-i mostenirea noastra, mostenirea pe care o lasam generatiilor viitoare: UN MARE NIMIC!Nu-mi raspundeti cu texte de genul: nitel cam prapastios, fiti mai increzator, va inteleg, dar totusi speranta exista,poate se vor aseza lucrurile, poate aradenii vor intelege ca nu e bine, sa fim intelegatori, calea de mijloc e cea mai buna, nu e momentul potrivit sa zgandarim lucrurile,…etc.

          0 voturi
          +1
          -1
          • Nu voi încerca, promit, să “va aduc pe drumul cel bun”!
            Aveți perfectă dreptate din nou în ceea ce priveste vina noastră în educația și exemplul arătat copiilor nostri.
            Din fericire, tinerețea este rezistentă, viața nu se lasă înfrântă așa de ușor, eu zic că se vor întreba…
            Desigur, nu mai e ca pe vremea învațământului de masă comunist, când toți știau că Rembrandt este un pictor, dar nimeni n-a auzit de Noam Chomsky.
            Eu, în ceea ce mă priveste, nu dezarmez usor, nu-mi fac nici iluzii, dar ziceti bine: hai să organizăm un protest frumos așa, elegant si curat si pentru mizeria asta cu monumentul, ceva ce ne privește direct și personal pe noi arădenii.
            Sunt gata să ies pe stradă pentru asta, dacă mai vine cineva, măcar unul, să putem vorbi de protest, nu de plimbare de sănătate!

            0 voturi
            +1
            -1
            • Ca de obicei un raspuns …

              … de gentlemen.Ma bucur ca ati amintit de Noam, am in biblioteca o carte scrisa de el, dar nu i-am dat importanta, era in sectorul ‘’carti noi’’ – primita cred acum vreo 3-4 ani de ziua mea.O voi citi in week-end, are un titlu ‘’de actualitate’’ – <>.Mi-am dat seama ca nu-i bine sa stai cu nasul bagat doar in vechituri.Aranjam cartile mai vechi si tocmai aveam in mana o carte a lui Pierre Loti – L’HORREUR Allemande, o editie de la Paris a editurii Calmann-Levy 1918.Am inceput sa stranut, ar mai trebui sa sterg praful de pe cartile din acest sector.Cam asa ar trebui sa facem toti, sa mai stergem praful dupa 27 de ani.Problema e ca oricat de clare sunt evidentele majoritatea nu mai vede si nu mai aude decat muzica sirenelor lui Poseidon.Cad in mrejele lor cu duiumul si se duc duios la fund.Cat de bine suna un protest frumos, elegant si curat.Suna ca si cantecul sirenelor.Maine aveti de vernisat o expozitie – ,,o expoziție foto de excepție, care își propune imortalizarea vizuală a unui moment istoric al poporului român’’ ??? – poate ajung si eu pe acolo, nu stiu cat o sa #rezist!O seara frumoasa!

              0 voturi
              +1
              -1

    Scrie un comentariu

    5 + 5 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.

    Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.