Mesajul lui Putin pentru Obama de Ziua Independenţei




Preşedintele rus, Vladimir Putin, i-a transmis un mesaj omologului său american, Barack Obama, cu ocazia Zilei Independenţei a Statelor Unite. Liderul de la Kreamlin a subliniat în mesajul său că relaţiile dintre ţările lor sunt cheia stabilităţii în lume.
„Rusia şi Statele Unite ale Americii sunt capabile să găsească soluţii la problemele internaţionale cele mai dificile şi să contracareze în manieră eficace ameninţările şi provocările din lume”, prin „dialogul asupra principiilor de egalitate şi de respect reciproc faţă de interesele fiecăruia”, a transmis Putin, potrivit Agerpres.
Putin a subliniat faptul că relaţiile dintre cele două ţări sunt „un factor-cheie pentru asigurarea stabilităţii şi securităţii în lume, în pofida diferendelor actuale”.
Relaţiile dintre Rusia şi SUA se află la cel mai coborât nivel de la sfârşitul Războiului Rece, din cauza conflictului din estul separatist al Ucrainei.
Comentariile portalului
Ramane de vazut ce va fi dupa instalare, dezastrul e iminent oricum, vom vedea cum se potriveste guvernarea unei tari cu administrarea unui oras sau judet dar cat timp accepta( (...)
Falcă e mult mai mult decât bolojan Uitați vă la Cum arată Aradul față de Oradea de ce nu este pomenit și numele acestui ctitor de Arad el (...)
Să ne ferească Dumnezeu că acest imbecil să ajungă prim ministru să nu i dați prostului puterea că s a văzut cât de Răzbunător este