joi, 25 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Mereu la datorie! Pompierii arădeni au participat la peste o mie de misiuni în luna ianuarie

    de Special Arad | 3 februarie 2023, 10:05 AM | Știri Arad

    0

    Comunicat ISU: În prima lună a acestui an, echipajele de salvatori din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Vasile Goldiș” al județului Arad, cu mijloace tehnice destinate stingerii incendiilor, intervențiilor în sprijinul comunității, precum și pentru acordarea primului ajutor medical calificat celor aflați în dificultate, au gestionat 1093 situații de urgență.

    Majoritatea dintre acestea au constat în asistență medicală, echipajele SMURD acționând în cazul a 957 de solicitări.

    Asigurarea asistentei medicale de tip SMURD a fost repartizată astfel:

    Detașamentul de Pompieri Arad – 663 de solicitări
    Detașamentul de Pompieri Ineu – 187 de solicitări
    Detașamentul de Pompieri Sebiș – 35 de solicitări
    Secția de Pompieri Bârzava – 72 de solicitări

    De asemenea, echipajele SMURD au intervenit pentru acordarea asistenței medicale în urma producerii a 16 accidente rutiere.

    Totodată, salvatorii au acționat pentru stingerea a 31 de incendii, precum și în alte 105 intervenții în sprijinul comunităților.

    Din totalul celor 31 de incendii care s-au produs în această perioadă, 20 au fost înregistrate la case sau anexe gospodărești, 4 la vegetație uscată și resturi menajere, 3 la mijloace de transport, 3 la obiective private și unul la o unitate spitalicească.

    Dintre cele 20 incendii înregistrate la locuințe, sursele probabile de aprindere au fost:
    – 10 au fost cauzate de scurtcircuitul electric produs ca urmare a defectelor apărute în exploatarea cablurilor, montării necorespunzătoare pe materiale combustibile sau a suprasarcinilor;
    – 9 au fost cauzate de coșurile de fum necurăţate sau amplasate necorespunzător față de materialele combustibile;
    – 1 intervenție a fost cauzată de o lumânare lăsată nesupravegheată.

    Având în vedere temperaturile scăzute specifice acestei perioade, pompierii arădeni vă recomandă să manifestați prudență sporită la utilizarea mijloacelor de încălzire, să verificați coșurile de evacuare a fumului, să nu suprasolicitați instalațiile electrice și să nu depozitați materiale care se pot aprinde în imediata apropiere a sobelor, reșourilor, caloriferelor electrice, centralelor termice sau a altor surse de căldură.

    Celelalte 105 intervenții au constat în:
    – 63 de verificări ale concentrației de oxigen din secțiile ATI;
    – 1 intervenție pentru descarcerarea persoanelor în urma unui accident rutier;
    – 10 misiuni în vederea asigurării măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor;
    – 4 misiuni pentru salvarea animalelor din medii ostile vieții;
    – 2 misiuni pentru asanarea teritoriului de muniție sau a elementelor de muniție rămase neexplodate.

    De asemenea, pompierii militari arădeni au mai intervenit pentru: protecția mediului (sablarea carosabilului în urma accidentelor de circulație), asistența persoanelor, îndepărtarea arborilor sau a elementelor de construcție, misiuni CBRN.

    Pentru eficientizarea intervențiilor și optimizarea timpilor de răspuns, în luna ianuarie a anului 2023, subunitățile au executat 12 misiuni de recunoaștere în obiectivele din raioanele de intervenție. Pe timpul acestora s-au verificat sursele de alimentare cu apă, căile de acces în obiectiv, configurația acestuia și alte elemente care sunt semnificative pe timpul intervenției.

    În vederea pregătirii forțelor de intervenție pentru misiunile specifice pe care trebuie să le îndeplinească, au fost organizate 5 exerciții cu forțe și mijloace în teren.

     

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    6 + 7 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.