Mercedes căutat de autoritățile italiene, descoperit la frontiera Nădlac II
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II au depistat – la controlul de frontieră – un cetățean român, care a încercat să intre în ţară cu un autoturism marca Mercedes-Benz E-Class, estimat la valoarea de aproximativ 20.000 de euro, căutat de autorităţile din Italia.
„În data de 11 februarie 2024, în Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pe sensul de intrare în țară, un bărbat, cetăţean român, la volanul unui autoturism marca Mercedes-Benz E-Class, înmatriculat în România. În urma verificărilor specifice, poliţiştii de frontieră au constatat faptul că autoturismul figurează în bazele de date ca fiind bun căutat pentru confiscare, alertă introdusă de autorităţile din Italia.
Drept urmare, autovehiculul – în valoare estimată de aproximativ 20.000 de euro – a fost indisponibilizat, în continuare fiind efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tăinuire, iar la finalizare vor fi luate măsurile legale ce se impun”, au transmis reprezentanții Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Arad.
Citește și: 17 migranți din Bangladesh, cazați la Centrul din Horia, îndepărtați de pe teritoriul României












Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)