Mega spectacol pe platoul din fața Primăriei, de Ziua Internațională a Dansului la Arad (VIDEO)
Pentru al treilea an consecutiv, arădenii au avut parte în această seară de un mega spectacol care a demonstrat încă o dată tuturor cât de pricepuți sunt tinerii orașului când vine vorba de dans. Este vorba de Ziua Internațională a Dansului, organizată de Primăria Municipiului Arad, Centrul Municipal de Cultură Arad, Asociația Doma Art Style și Asociația Centrul Județean de Voluntariat.
Pe scenă au urcat, pe rând, X-Style, Baby Star, Stil, Burning Soul Crew, Zumba Nichol și Iuliu (cu invitații Ionuț și Gelu, care au demonstrat că dansul nu are limită nici măcar pentru persoanele cu dizabilități), X-Style Mini Kids, Unlimited X-Style, Azucar, New Generation + Real Action, Royal Steps și X-Style Kids.
Actorul Zoltan Lovas a premiat membrii cluburilor de dans, înmânându-le diplome în semn de apreciere a talentului lor.
Spectacolul a reunit o varietate largă de stiluri de dans, de la zumba, la swing, vals, street dance, breakdance și dans sportiv.
Anul acesta evenimentul s-a organizat în data de 5 mai, deoarece data de 29 aprilie – când este celebrată Ziua Internationala a Dansului – cade în săptămâna patimilor, conform calendarului ortodox.














Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)