Medicii Tusciuc și Iancu au fost condamnați la închisoare pentru moartea lui Cristian, un copil de 9 ani!
Medicii slătineni Mircea Tusciuc și Paul Iancu au fost condamnați la câte trei ani și șase luni închisoare cu executare, pentru uciderea din culpă a unui copil în vârstă de nouă ani, din Șerbănești, decizia luată de Curtea de Apel Craiova este definitivă.
Inițial, Iancu și Tusciuc au fost condamnați cu suspendare, la pedepse de câte trei ani și șase luni, fiind găsiți vinovați de magistrații Judecătoriei Slatina pentru uciderea din culpă a unui copil în vârstă de nouă ani, din Șerbănești. Decizia de condamnare cu suspendare a celor doi medici a fost luată, în iulie 2017, de Judecătoria Slatina, însă nu a rămas definitivă. Contestația a fost judecată de magistrații Curții de Apel Craiova care au decis, miercuri, definitiv ca cei doi să execute în detenție pedeapsa.
Dosarul celor doi medici trenează în justiție încă din anul 2010.
Medicul Mircea Tusciuc a fost condamnat la doi ani și opt luni de închisoare cu executare, în timp ce medicul Paul Iancu a primit doi ani de detenție, tot cu executare. Decizia a fost luată în iulie 2013 de magistrații Judecătoriei Slatina, însă a fost contestată la Curtea de Apel Craiova de inculpați. Magistrații craioveni au decis să retrimită dosarul spre judecare la Slatina.
Potrivit probatoriului administrat de anchetatori, pe 23 mai 2010, în timp ce se afla în exercitarea atribuțiilor de serviciu, doctorul Paul Iancu, medic de gardă – medic primar ortoped la Spitalul Județean Slatina, nu l-a examinat corespunzător pe Cristian Grigore, în vârstă de 9 ani, din Șerbănești, care se prezentase pentru îngrijiri medicale cu ambulanța, stabilind, în mod eronat, diagnosticul.
Totodată, doctorul Mircea Tusciuc, medic specialist primar în ortopedie și chirurgie pediatrică, nu a acordat îngrijirile medicale necesare micuțului pe perioada internării și a decis, în mod inoportun, externarea pacientului la 26 mai 2010. Băiatul a fost reinternat în aceeași seară, iar în dimineața următoare Tusciuc a decis amputarea mâinii stângi a pacientului. Din cauza complicațiilor intervenite, Cristian Grigore a decedat la 27 mai 2010.
Comentariile portalului
D-le V. Marginean, sa facem un exercitiu ipotetic(sper ca putem conchide ca nu exista dovezi clare nici pro nici contra ci doar presupozitii majoritatea biasate): un individ de care (...)
De ce presa, și cea fin România da di din restul lumii, nu informează corect în legătură cu aplicația tic-tont? Tic-tont care este în China nu este (...)
Nu se pune problema ca politistii sa nu intervina la solicitarile prin apelurile de urgenta, asta pentru ca serviciul politienesc are caracter permanent si va fi asigurat. Problema este ca (...)