joi, 25 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Medicii de familie au pichetat Prefectura Arad. Aceștia au trimis, pe această cale, și un memoriu Guvernului

    de - | 2 noiembrie 2017, 5:18 PM | Administraţie

    0

    Reprezentanții Societății Naționale a Medicilor de Familie și ai Federației Naționale a Patronatelor Medicilor de Familie au pichetat astăzi Prefectura Județului Arad, principala problemă a acestora fiind legată de condițiile în care sunt încheiate contractele-cadru cu CNAS.

    Subprefectul Județului Arad, dl Vasilică Damian, i-a primit pe liderii protestanților, urmând ca revendicările punctuale ale acestora să fie transmise instituțiilor și autorităților din sănătate, dar și Guvernului României.

    Citește și „Ne-am săturat de vorbe goale, vrem fapte!”. Medicii de familie din Arad încep greva japoneză

    O delegaţie a medicilor de familie a înaintat un Memoriu domnului subprefect Vasilică Damian. Memoriul medicilor de famile a fost depus, spre cunoştinţă, şi la sediile partidelor de guvernământ PSD si ALDE.

    Mai jos, vă reproducem memoriul redactat de medici de familie către Guvern:

    Orice sistem de sănătate „sănătos” este orientat prioritar  spre pacient, spre problemele şi interesele sale. De aceea, orice sistem de sănătate „serios” consideră că medicina de familie se află în prima linie a prevenţiei şi a luptei cu boala ea fiind medicina de prim contact si gate-keeper-ul oricarui sistem de sănătate. În acest sens, subliniem:

    • că în documentele oficiale ale Uniunii Europene, Organizaţiei Naţiunilor Unite, Băncii Mondiale şi Fondului Monetar Internaţional, este recunoscută şi accentuată importanţa asistenţei medicale primare,
    • că “investiţia“ în medicina primară este statistic considerată cea mai rentabilă atât pentru sistemul de sănătate cât şi pentru bugetul unui stat,
    • că medicina de familie se adresează întregii populaţii şi, în calitate de segment de bază al sistemului social de asigurări de sănătate, acoperă peste 70% din nevoile de servicii medicale uzuale ale populaţiei (conform statisticilor CNAS si CMR) – în medicina de familie  efectuându-se doar în 2015 peste 100.000.000 servicii medicale (sursa: raport CNAS)
    • că, în condiţiile în care mai mult de jumătate din populaţia României trăieşte în mediul rural iar medicul de familie este de cele mai multe ori unicul furnizor de servicii medicale accesibil pentru această categorie de populaţie, peste 650 de localităţi nu au cabinete de medicina familiei

    Totodată, ţinem să subliem şi faptul că, de ani de zile, în nenumărate ocazii şi în cele mai decente moduri, am atras atenţia şi am semnalat decidenţilor – persoane sau instituţii responsabile de gestionarea sistemului de sănătate – probleme ale medicinei de familie (la care am prezentat şi soluţii, cf. Anexa) precum:

    • alocarea, la nivel naţional, pentru asistenţa medicală primară din totalul fondurilor destinate sănătăţii, a unui procent sub 6% – cel mai mic procent din Europa unde media este de 9-15% –  procent ce scade anual contrar indicaţiilor şi recomandărilor exprese ale Uniunii Europene, Băncii Mondiale şi Fondului Monetar Internaţional sau
    • ignorararea datelor conform cărora, la ora actuală, peste 60% din medicii de familie având peste 55 de ani ceea înseamnă că, luând în considerare şi elementele ce fac neatractivă asisistenţa medicală primară, România riscă să rămână, în următorii 10 ani, fără medici de familie.

    Cu toate acestea, remarcăm că situaţia medicinei de familie în loc să se amelioreze spre beneficiul populaţiei, se agravează zi de zi principala cauză fiind atitudinea decidenţilor.

    De aceea, prin protestul nostru şi prezentul memoriu – ca ultim argument la dialog, solicităm o întâlnire de lucru între reprezentanţii noştri şi decidenţi în cadrul căreia să se aibă în vedere:

    • inventarierea problemelor cu care se confruntă asistenţa medicală primară până la o dată calendaristică stabilită de comun acord
    • prioritizarea, în baza inventarierii, a problemelor cu care se confruntă asistenţa medicală primară şi identificarea celor mai eficiente, fezabile şi economice soluţii la problemele respective, soluţii agreate de comun acord
    • implementarea soluţiilor respective în baza unui calendar convenit de ambele părţi

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    2 + 6 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.