marþi, 16 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Meciurile din prima etapă vor începe cu 10 minute mai târziu la Liga 2

    de Lucian Dănilă | 26 august 2014, 9:52 AM | Sport

    0

    La Tărlungeni a avut loc o şedinţă a Biroului Executiv a LPF 2, la care au fost invitaţi să participe şi reprezentanţii cluburilor din Liga 2. Cu acest prilej s-au dezbătut mai multe subiecte arzătoare ale eşalonului secund. Pe ordinea de zi s-a aflat şi problema convenţiei anuale care ar fi trebuit să fie încheiată între FRF şi LPF2, privind organizarea ediţiei de campionat 2014-2015 a Ligii 2.

    FRF a amânat în mod repetat semnarea acestui act, deşi prin acesta se reglementează desfăşurarea activităţilor de fotbal organizate la nivelul competiţional al eşalonului doi, lucru ce a stârnit nemulţumirea tuturor celor prezenţi la şedinţa de ieri. La acest moment, LPF2 nu poate prelua organizarea efectivă a Ligii 2, ca entitate subordonată FRF şi recunoscută de aceasta şi care beneficiază de autonomie administrativă, financiară şi sportivă în conformitate cu statutul şi regulamentul federal, coroborată cu prevederile legii 69/2000, capitolul 6 – ligile profesioniste şi articolul 18 din statutul FIFA, scrie liga2.ro.

    În momentul de faţă, LPF 2 nu are niciun rol în ceea ce priveşte actualul sezon al campionatului şi nu poate lua nicio decizie executivă în acest sens, în ciuda hotărârii Adunării Generale a FRF din 14.05.2012 şi a avizului acordat în acest sens de Comitetul Executiv din 20.06.2012, conform declaraţiilor date de biroul executiv al organismului.

    În urma discuţiilor purtate, cei 18 reprezentanţi ai cluburilor din Liga 2 prezenţi la şedinţa de la Tărlungeni – au absentat din varii motive FCM Dorohoi, SC Bacău, Unirea Slobozia, FC Bihor şi Metalul Reşiţa – au decis de comun acord să atragă atenţia FRF asupra acestei probleme printr-un protest care va avea loc la prima etapă din campionat, programată a se disputa sâmbătă 30 august, scrie liga2.ro.

    Conform regulamentului, un meci poate începe dacă ambele echipe se prezintă pe teren înainte de a se depăşi 15 minute de la ora oficială de start a partidei. Aşa că pentru a nu apărea alte probleme, cluburile au decis ca toate meciurile din această rundă să înceapă cu o întârziere de 10 minute.

    Comisia Centrală de Arbitri va fi notificată în scris asupra acestei forme de protest, pentru ca forul federal să îi anunţe pe cavalerii fluierului care vor fi delegaţi la meciurile din prima etapă.

    liga 2 1

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    6 + 9 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.