Meciul Lecce-Ascoli din Italia a fost suspendat datorită unei accidentări teribile! (Video)

Meciul Lecce – Ascoli, din Serie B, a fost suspendat la scurt timp după ce a început, în urma unei accidentări teribile suferite de unul dintre jucătorii gazdelor în secunda 5 a întâlnirii de pe Stadio Via del Mare.
Imediat după primul fluier al arbitrului, mijlocaşul lui Lecce, Manuel Scavone, a încercat să câştige un duel aerian, dar s-a ciocnit de adversarul său şi, în cădere, s-a lovit puternic cu capul de gazon.
Fotbaliştii ambelor echipe au înţeles imediat gravitatea accidentării şi au început să facă semne disperate către cei de pe margine, solicitând intervenţia staff-ului medical şi al ambulanţei.
Au trecut aproape 3 minute până când ambulanţa a intrat pe gazon şi l-a preluat pe Scavone, rămas inert şi fără cunoştinţă pe teren, pentru a-l transporta la spital.
După accidentarea teribilă suferită de jucătorul gazdelor, ceilalţi fotbalişti, conducătorii şi antrenorii de la ambele cluburi au căzut de acord că nu sunt condiţii ca meciul să continue.
Arbitrul întâlnirii a telefonat conducerii Lega Serie B şi a primit acordul să le permită jucătorilor să meargă la vestiare. Meciul a fost suspendat şi sunt şanse mari să se dispute sâmbătă.
Între timp, de la staţia de amplifcare a stadionului din Lecce, publicul a fost informat că lui Manuel Scavone i-a revenit cunoştinţa, dar acesta va rămâne la spital pentru investigaţii suplimentare.
Comentariile portalului
Bun film. Multam ca ati scris despre el. M-a facut sa rad.
acuma fie vorba ma bag si eu in seama , cu ce ii de vina Falca la faza cu Lidl deci pe bune... In Arad sunt 5 Lidl in Timisoara 8 Lidl Cluj 9 (...)
Bravo tinere mult succes! Sa speram ca în sfârșit poate învață și realizatori emisiunilor TV sa nu mai promoveze prostia ci sa avem parte de astfel de oameni (...)