Mașină dispărută fără urmă, din fața Sălii Polivalente. Proprietarul așteaptă de aproape două săptămâni să fie găsit hoțul





În ciuda faptului că perioada sărbătorilor de iarnă este despre bucurii și cu toții ne dorim să fim mai buni, un arădean a avut parte, în urmă cu mai multe zile, de un șoc atunci când s-a trezit că nu mai are mașină. Concret, a dat împrumut mașina personală unei cunoștințe și, câteva ore mai târziu, a constatat că autoturismul a dispărut fără urmă. Conform arădeanului, ultima oară, a fost parcat într-o zonă cu mai multe camere de supraveghere, în apropierea Sălii Polivalente din Arad. De atunci, după spusele lui, poliția nu se ocupă serios de caz.
„Am dat mașina împrumut în data de 10.12.2022 unui nepot de al meu. El a fost cu un grup de prieteni și pentru că a vrut să consume băuturi alcoolice a decis să parcheze mașina în fața Sălii Polivalente. Nu știe nici el dacă a pierdut cheia sau i-a fost furată de cineva din cercul de prieteni, cert este că este plin de camere în zonă, au fost audiați doar unul sau doi din zece câți au fost în seara aia și de 12 zile poliția nu îmi dă nicio explicație, niciun indiciu, chiar nu îi interesează. Trăim în 2022, se găsește și o bicicletă furată, nu se poate găsi o mașină? Erau în ea actele, copie cu buletinul meu. Am fost personal și am făcut poză la toate camerele din zonă. Sunt martori care l-au dus pe nepotul meu în altă parte față de zona în care era parcată mașina. Tind să cred că poliția este incompetență sau mână în mână cu infractorul”, ne-a spus Paul G.
Ce spun reprezentanții IPJ Arad cu privire la eveniment?
Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale au fost sesizați despre furtul unui autoturism cu valoarea de aproximativ 13.000 €, din zona Polivalentă, în municipiul Arad, în noaptea de 11/12 decembrie a.c..
În urma investigațiilor efectuate, a fost stabilit un cerc de persoane bănuite.
În cauză sunt continuate cercetările pentru furt calificat, stabilirea împrejurărilor comiterii faptei și luarea măsurilor legale care se impun.
Mașina dispărută are numerele de înmatriculare AR 20 GPI. Astfel, cei care văd autoturismul în trafic sau în alte locuri, ar fi indicat să anunțe autoritățile.
Comentariile portalului
Aveți dreptate, nu am fost atent la toate amănuntele, am insistat pe idee. Într-un comentariu anterior însă apare și această informație. Ceea ce este chiar bine, ilustrâ (...)
Se pare că v-a scăpat un detaliu! Nu doar mai marele județului a fost cel dintîi la primirea luminii, ci chiar pupila sa a fost cel care (...)
Mai este o întrebare; de ce a secretizat cnsas nota!? Din articolul de pe g4media se înțelege ca cnsas e prima oară când face asta.