Masca cea de toate zilele. Cum am intrat în magazin cu masca pe față și nu am devenit o antenă 5G
Una din măsurile luate de guvern în contextul pandemiei este de a purta mască în spațiile închise. Asta înseamnă că atunci când intrăm, de exemplu, într-un magazin, trebuie să purtăm mască. Punct. Altfel riscăm să luăm amendă. Și noi și magazinul. Indiferent de ceea ce crezi despre purtarea măștii, că Bill Gates dorește să ne controleze, că de fapt masca funcționează ca o antenă 5G și alte… teorii, eu spun că există o punte care să unească ambele tabere în ceea ce privește purtarea măștii în magazine și anume: să nu luăm amendă, nici noi, nici magazinul. Sub auspiciile unei economii tot mai șubrede, magazinele nu își permit să tot plătească amenzi pentru că nu am purtat masca aceea pentru cele 10 minute cât am zăbovit înăuntru. Pe lângă asta, nu cred că ne dau banii afară din casă, încât să plătim o pâine cu 2500 de lei cât e amenda maximă, cea minimă fiind „doar” 500.
Așa că vreau să vă povestesc o întâmplare de săptămâna trecută. Eram în drumul meu către un magazin și doream să cumpăr trei cafele. Bineînțeles, nu erau toate pentru mine. În dreptul ușii, un domn. Am crezut că e coadă și de aceea nu intră în magazinul îngust. Pun masca pe față, mă ridic pe vârfuri și privesc peste umărul lui. Nu era nimeni în magazin.
Spun pardon, omul înțelegător se trage și intru. Vânzătoarea, când mă vede își pune masca care era agățată de o ureche, dau bună ziua și cer trei cafele. Faptul că avea agățată masca doar de o ureche nu mi s-a părut deloc nerezonabil. Nu avea femeia client, la ce să o poarte, să se sufoce? Bun.
Apoi intră și domnul fără mască în magazin spunând că și el dorește doar o cafea.
Îi spun vânzătoarei să i-o dea pe-a mea, tocmai pentru ca să nu mai zăbovească în magazin. „E o patrulă de la Poliția Locală aici și dacă vă vede fără mască, vă dă amendă și dumneavoastră, dar și magazinului”, îi spun , iar el a fuge repede: „Mă duc după mască”.
Se întoarce cu masca pe figură: „Da, ai zis bine, aici sunt ăia de la Locală…”
Domnul își ia cafeaua și pleacă, iar eu aștept după comanda mea de trei cafele la pachet. În timpul acesta, vânzătoarea îmi spune: „Au venit și medici de la spital fără mască… apăi dacă pe medici îi văd fără mască, ce să le cer celorlalți?”. Așa și este. În momentul în care am ieșit din magazin cu cele trei cafele la pachet, au intrat două doamne. Îmbrăcate frumos, ținută de ținută și parfum pe măsură. Mască, zero. Probabil nu se preta o mască la ținută.
Eu nu am de gând să pornesc cu nimeni o discuție pro-mască sau contra-mască. Beneficii sau drepturi, că ne infectăm sau nu. Am văzut prea multe dezbateri pe tema asta, dar spun doar atât: poartă masca aia ca să nu îți iei amendă, și tu și magazinul. Atât. Să nu se ajungă la închiderea unor magazine care sufocate de amenzi nu își mai permit să țină deschis, iar astfel să rămână oamenii fără locuri de muncă doar dintr-un simplu moft.
Comentariile portalului
Moraliștii sunteți voi, @Anti, in frunte cu Mesia Diliu Georgescu. Voi sunteți cei buni, cei drepți, cei aleși, neprihăniții, inteligenții, salvatorii, deț (...)
felicitari,o initiava de laudat
Nu-i chiar așa, v-aș putea explica mai multe, dar nu cred că v-aș convinge. De altfel, nici nu utmăresc asta. PS Nu există lege perfectă.