„Mambo”, condamnat cu suspendare pentru motorina dată drept mită inspectorului ISCTR





Costea Gheorghe Marius zis „Mambo” a fost condamnat, vineri, 6 octombrie, la 2 ani de închisoare cu suspendare pentru infracțiunea de dare de mită în formă continuată. Potrivit DNA Timișoara, omul de afaceri din Pecica a dat motorină în valoare de 8.000 de lei – cu titlu de mită – unui inspector din cadrul ISCTR pentru ca acesta să nu oprească și, prin urmare, să nu controleze camioanele firmei lui „Mambo”. La rândul lui, inspectorul ISCTR a fost condamnat la 3 ani de închisoare cu suspendare în urma încheierii unui acord de recunoaștere a vinovăției cu DNA Timișoara.
Revenind la condamnarea lui Costea Gheorghe Marius, Tribunalul Arad a decis următoarele: „În temeiul art. 396 alin.1 şi 2 Cod procedură penală rap. la art. 290 alin.1 Cod penal cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000, art. 35 alin.1 Cod penal, prin schimbarea încadrării juridice din rechizitoriu, cu aplicarea art. 396 alin.10 Cod procedură penală şi art. 19 din Legea nr. 682/2002 condamnă pe inculpatul Costea Gheorghe Marius, fără antecedente penale, la 2 ani închisoare pentru infracţiunea de dare de mită, în formă continuată (22 de acte materiale). Dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe o durată de 3 ani”.
Măsuri de supraveghere pentru „Mambo”
Instanța arădeană a mai decis următoarele măsuri de supraveghere în cazul omului de afaceri din Pecica, inclusiv prestarea unei munci neremunerate în cadrul Consiliului Local Pecica sau în cadrul Consiliului Local Semlac: „Pe perioada termenului de supraveghere inculpatul Costea Gheorghe Marius trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Arad la datele fixate de acesta; să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; să comunice schimbarea locului de muncă; să comunice informaţii, documente care să permită controlul mijloacelor de existenţă. Pe parcursul termenului de supraveghere inculpatul Costea Gheorghe Marius este obligat să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de Serviciul de Probațiune Arad sau organizat în colaborare cu instituții din comunitate. Pe parcursul termenului de supraveghere inculpatul Costea Gheorghe Marius va presta muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul Consiliului local al oraşului Pecica, județul Arad, sau în cadrul Consiliul Local al comunei Semlac Arad, pe o perioadă de 60 de zile. Dispune ca supravegherea executării măsurilor și obligațiilor stabilite în sarcina inculpatului să se efectueze de Serviciul de Probațiune Arad, care va sesiza instanța de judecată în cazurile prevăzute de art. 94 alin. 4 Cod penal”.
Tribunalul Arad a revocat măsura preventivă a controlului judiciar luat față de „Mambo”, obligându-l pe omul de afaceri să plătească statului 7.000 de lei reprezentând cheltuieli judiciare. Hotărârea instanței nu este definitivă.
De ce s-a schimbat încadrarea juridică
În timpul judecății, avocatul lui Costea Gheorghe Marius a solicitat „schimbarea încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina inculpatului, din două infracțiuni de dare de mită în formă continuată, în concurs real, și anume o infracţiune de dare de mită (2 acte materiale) și o infracțiune de dare de mită în formă continuată (20 acte materiale) într-o singură infracțiune de dare de mită în formă continuată (22 acte materiale), având în vedere că infracțiunile reținute în sarcina inculpatului se raportează la reținerea unei singure infracțiuni de dare de mită, în formă continuată”.
Procurorul de ședință s-a arătat de acord cu schimbarea încadrării juridice într-o singură infracțiune de dare de mită în formă continuată, 22 de acte materiale. Astfel, Tribunalul Arad a admis cererea de schimbare a încadrării juridice.
Comentariile portalului
Diagnostic perfect...
Efectul Dunning Kruger
Cetatene, nu mai zici nimic? V-au lăsat la vatră?🤣 Sau încă numeri pe degete aia 400 de parlamentari plecați de la USR?