Majestatea Sa Margareta și Principele Radu, în vizită la Crucea Roșie Arad: „Sunt foarte impresionată de energia de aici”





Majestatea Sa Margareta a vizitat azi sediul Crucii Roșii din Arad, împreună cu Alteța Sa Regală Principele Radu. Aceștia au purtat discuții cu reprezentanții instituției, au lăudat activitatea voluntarilor care s-a dovedit mai mult decât binevenită încă de la începutul pandemiei, ei fiind implicați în sprijinul celor din linia întâi.
Este prima vizită de acest gen la Arad a unui președinte al Crucii Roșii care a avut ca urmare promisiuni de sprijin în viitoarele proiecte ale Crucii Roșii Arad:
„Sunt foarte impresionată de energia de aici, de voluntari și mă bucur că am putut să venim aici”, a spus Majestatea Sa Margareta, Custode al Coroanei Române și Președinte al Societății Naționale de Cruce Roșie din România.
Așa cum cere eticheta regală, moartea Prințului Philip, duce de Edinburgh, nu a trecut nemenționată, Alteța Sa Regală Principesa Margareta spunând că: „Prințul Philip mi-a fost un mentor. M-a inspirat și pentru a întreprinde și genul acesta de activități, cum e Crucea Roșie. Voi avea amintiri frumoase cu el toată viața”.
„Activitatea noastră este inspirată de ei doi, de Regina Elisabeta și Prințul Philip. Sunt amândoi campioni, el a avut 900 de patronaje regale acordate, iar regina 800. Toată viața și-au dedicat-o celor mai puțin norocoși”, a completat Principele Radu.
În final, Alteța Sa Regală Principesa Margareta s-a declarat foarte mulțumită de Crucea Roșie, iar dacă ar fi să identifice ce s-ar putea face totuși mai mult, aceasta ar fi stimularea miniștrilor (n. red. legiferarea unor cursuri obligatorii de acordare de prim ajutor de exemplu) și a societății civile.
Pe de altă parte s-au arătat plăcut surprinși să constate că în România voluntariatul începe de la o vârstă comparabil mai mică decât alte țări:
„Aici e invers! Cei tineri (voluntarii Crucii Roșii) sunt mult mai mulți decât în alte țări”, a conchis Principele Radu.
Comentariile portalului
Pentru asta folosiți aeroportul pentru motoare turate și Festivaluri de proșt gust gen aoa toate abonate la bani publici .aeroportul trebuie folosit pentru zboruri nu pentru sindrofii politice
Ipocrizia generalizată ridicată la rang de mitologie oficială...când colo....afăra-i vopsit gardu` înăuntru leopardu`
Stimați reprezentanți ai legii, o singură întrebare aș avea: În curtea DSP-ului oare când catadicsiți a vă uita, la neregulile cât carul, în urma multor, (...)