duminicã, 21 iulie, 2024

Special Arad Logo

    Mai puțin și se va semaforiza „intersecția blestemată”!

    de Raluca Medeleanu | 27 august 2015, 3:01 PM | Administraţie

    0

    Primăria Arad a inclus în bugetul de anul acesta semaforizarea a cinci intersecții din municipiu. Pe această listă de așteptare se află și una cu notorietate în orașul nostru, primindu-și deja porecla de „intersecția blestemată”, datorită numeroaselor accidente care au avut loc acolo.

    Este vorba de intersecția străzii Andrei Șaguna cu strada Condurașilor și Kogălniceanu. Documentația pentru realizarea acestei semaforizări a fost finalizată, iar, potrivit Purtătorului de Cuvânt al Primăriei Arad, Corina Drăghici, săptămâna viitoare, în cadrul ședinței de luni, se va prezenta această documentație spre aprobarea Consiliului Local. După aceea, următoarea etapă va fi procedura de achiziție de lucrări.

    Celelalte patru intersecții care sunt planificate să se realizeze anul acesta sunt intersecția străzii Crișan cu strada Tudor Vladimirescu, intersecția str. Poetului cu str. Ovidiu, str. Abatorului cu str. Ion Rațiu și cu str.Cocorilor și, nu în ultimul rând, intersecția Căii Zimandului cu str. Ludwig Roth (unde CJA construiește noul spital TBC).

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    4 + 3 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.