vineri, 26 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Mai mulți jurnaliști au semnat o scrisoare deschisă prin care îi solicită președintelui Klaus Iohannis să nu promulge legea pentru scutirea de impozite a jurnaliştilor

    de - | 13 februarie 2020, 10:20 AM | Naţional

    0

    Mai mulți jurnaliști, printre care gazetarul Cristian Tudor Popescu, Claudiu Pândaru ori Florin Negruţiu, au semnat o scrisoare deschisă prin care îi solicită președintelui Klaus Iohannis să nu promulge legea pentru scutirea de impozite a jurnaliştilor.

    Vă prezentăm conținutul scrisorii publice:

    Domnule președinte Klaus Iohannis,

    suntem un grup de jurnaliști din generații și redacții diferite. Lucrăm în presa publică și în cea privată, în cea cu capital străin și capital românesc, în trusturi consacrate și în inițiative de presă tânără.

    Avem perspective de multe ori contrare unul altuia, ne criticăm reciproc și pentru public e foarte bine că lucrurile stau astfel. Însă, înainte de orice, suntem oameni dedicați profesiei lor și cetățeni români, parte a comunității pe care încercăm să o servim.

    În numele a ceea ce ne unește ca societate, vă rugăm să nu promulgați legea care scutește de plata impozitelor profesia noastră, lege votată recent de Camera Deputaților. Măsura este în primul rând nedreaptă. Fiecare cetățean care muncește trebuie să beneficieze de un regim fiscal egal, cu excepția situațiilor prevăzute de lege, de ex. persoanele cu handicap. Considerăm că nu există motive pentru ca „jurnaliștii” să fie încadrați la excepții. Dacă se face asta, așa cum a votat Parlamentul, atunci e vorba de privilegii financiare pentru „jurnaliști”, categorie nedefinită în care se poate introduce, practic, oricine pentru a încasa niște bani.

    Nemaivorbind de faptul că problemele presei sunt mult mai mari, iar această măsură ar fi una care mai mult ar complica decât ar ajuta, ea este incorectă și contraproductivă. Nu servește interesul public, nu întărește libertatea de exprimare ci, dimpotrivă, afectează profund încrederea dintre jurnaliști și public, una dintre liniile de apărare a democrației.

    Domnule președinte,

    nu avem nici pe departe pretenția că reprezentăm toți jurnaliștii din România. Timpul limitat și lipsa unei organizații cu adevărat reprezentative a breslei ne-au determinat să reacționăm în acest mod care nu exclude pe nimeni, ci reprezintă o încercare imperfectă de reacție în fața unui pericol real.

    O presă liberă și credibilă, care să confrunte puterile în stat și să vă fie incomodă, în calitate de oameni aleși sau numiți să conduceți, este esențială pentru o democrație stabilă.

    Vă mulțumim!

    Cristian Tudor Popescu, Ion Cristoiu, Adelin Petrișor, Cătălin Tolontan, Adriana Nedelea, Liviu Avram, Luiza Vasiliu, Vlad Petreanu, Cristi Delcea, Mihai Voinea, Cristian Lupșa, Claudiu Pândaru, Florin Negruțiu”

    sursa: digi24

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    0 + 5 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.