MAI cumpără 450 de autoturisme Dacia Duster





Ministerul Afacerilor Interne va achiziţiona 450 de autoturisme Dacia Duster 4X4, care vor intra în dotarea structurilor MAI din 20 octombrie până la sfârşitul lunii noiembrie, preţul unei maşini fiind de 11.000 de euro, potrivit Digi24.
Purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne (MAI), Monica Dajbog, a anunţat joi, într-o conferinţă de presă, că achiziţia celor 450 de autoturisme Dacia Duster vine ca urmare a derulării programului de înnoire a parcului auto naţional, ministerul semnând un acord cadru cu SC Renault Commercial Roumanie, în urma finalizării unei licitaţii deschise, scrie Mediafax.
„Conform datelor centralizate la începutul acestui an, gradul de asigurare cu autovehicule, la nivelul tuturor structurilor Ministerului Afacerilor Interne, era în medie de 42,6 la sută. Aproape 80 la sută din parcul auto al Ministerului Afacerilor Interne – incluzând aici Poliţia, Jandarmeria, Poliţia de Frontieră şi Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă – avea la începutul anului 2014 o vechime de peste 10 ani, ultima achiziţie importantă de autovehicule, derulată la nivelul ministerului, din fonduri bugetare, realizându-se în anul 2006”, a mai spus purtătorul de cuvânt al MAI.
Oficiali din Ministerul Afacerilor Interne au precizat că preţul unui autoturism Dacia Duster 4X4 este de aproximativ 11.000 de euro. Monica Dajbog a mai arătat că au fost făcute şi demersuri pentru achiziţionarea de către MAI, din venituri proprii, a unui număr important de autovehicule destinate misiunilor de patrulare şi intervenţie la evenimente.
În acest sens, în urma rectificării bugetare, Guvernul a aprobat alocarea sumei de 31 de milioane de euro pentru creşterea numărului de autovehicule la structurile MAI, aceşti bani provenind dintr-un total de 57 de milioane de euro, bani obţinuţi de Ministerul Afacerilor Interne din venituri proprii. Diferenţa de 26 de milioane de euro urmează să fie cheltuită în 2015, tot pentru achiziţionarea de autovehicule.
Dajbog a precizat că MAI a iniţiat deja procedura de achiziţie publică prin licitaţie deschisă pentru aproximativ 2.800 de maşini, ofertele urmând să fie deschise în 28 octombrie.
Comentariile portalului
Așa cu ne-am obișnuit în ultimii zeci de ani, și de această dată trebuie sa alegem răul cel mai mic. Este interesant de remarcat cum s-a pus (...)
Lipseste d-l Tokes Laszlo din lista aia, era cel mai relevant reprezentant al unei "Biserici maghiare", interesant cum unii iredentisti fac pe altii extremisti in schimb e fascinant cum este (...)
Bai prostule nu George Simion este de vina ci gunoaie care gândesc că ține adică UE cara vrea distrugerea României și a Poporului Român prin reprezentanții (...)