Magistrații de la Făgăraș au de lucru: un martor-bombă aruncă în aer „Cazul Nadăș”!





Miercuri, 28.05.2014, la Judecătoria Făgăraș a fost depusă o cerere-BOMBĂ de intervenție prin care s-ar părea că se identifică ADEVĂRAȚII moștenitorii Forestierei Nadăș. Dacă aceasta este admisă de judecători, atunci moștenitorii Nadășului sunt alții decât cei stabiliți de instanță!
Din nou, dacă e admisă cererea, multe vor fi întrebările la care… mulți vor trebui să răspundă! Spre exemplu… de ce judecătorii, care potrivit legii aveau îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză nu au făcut acest lucru? Poate pentru ca au uitat că pot să dispună administrarea probelor pe care le considerau necesare, precum şi alte măsuri prevăzute de lege, chiar dacă părţile se împotrivesc?… Oare cel cu împotrivirea n-a fost cumva avocatul familiei Colțeu, avocat care ar fi fost șeful unui anumit judecător (ce-i drept, pe atunci învățăcel…)- parte a completului care retroceda toată suprafața Nadășului?
Acum… Cine a intervenit în proces? Un domn în vârstă, care trăiește în București (deocamdată nu avem acordul său pentru a-i face public numele…) și căruia Grosz Elena îi datora suma de 2.000.000 lei – o sumă enormă la acea vreme! În continuare, doamna Grosz Elena, a fost moștenită, cu activul și pasivul moștenirii, adică bunuri dar și datorii, de către nimeni alta decât Ecaterina Mairovitz ! Iar pe Ecaterina Mairovitz… cică a moștenit-o familia Colțeu!
Ceea ce e cert și sigur chiar dacă ne repetăm… miercuri, la Făgăraș, s-a făcut o cerere de intervenție în proces și mai mult decât faptul că Elena Grosz datora suma de două milioane amintită, intervenientul era și proprietarul unor acțiuni ale Forestierei Nadăș – aproximativ 80% din valoarea totală a acestora!!!
Și, de subliniat este că suprafața aferentă procentelor nu se potrivește deloc cu ceea ce au revendicat Colțeii… ceea ce înseamnă că suprafețele atribuite prin sentință acestora sunt mult mai mari (dublu!) decât cele din documente.
Procesul se reia în septembrie dar, până atunci, Special Arad va dezvălui informații bombă despre acest caz. Așadar, rămâneți online!
Comentariile portalului
Gadea este intruchiparea lasitatii, perversitatii, nemerniciei si prostiei, four in one, cum s-ar zice. Pacat ca nu-l invita niciunul dintre interlocutorii lui la un sparring intr-o sala, poate coboara cu (...)
Daca urmăriți cu atenție și fără prejudecăți și partizanisme ce se întâmplă acum în jurul lui Nicușor Dan - vezi fotgrafiile trucate publicate (...)
D-le Notaros inca nu am gasit surse serioase sa sustina cele afirmate de dvs despre cuantumul sumelor dar oricum eu ma refeream la transparenta(aia despre cine si cat a (...)