Maestrul Dorin Frandeș, despre concedierile din Filarmonică: „Se calcă cu nonșalanță peste cei aproape 200 de ani de strădanii ale unei comunități care a trecut prin cele două războaie mondiale și chiar prin comunism”

    de Raluca Medeleanu | 7 aprilie 2021, 8:26 AM | Cultură | Topic special

    5

    (foto: arhiva Special Arad)

    Primarul Călin Bibarț a anunțat săptămâna trecută că pentru a face economii în bugetul orașului se intenționează ca 200 de posturi din cadrul Primăriei și instituțiilor subordonate să fie desființate. Pe lângă Primăria în sine, instituția luată cel mai mult „în vizor” este Filarmonica Arad de unde ar urma să se efectueze concedieri inclusiv în rândul orchestrei și corului.

    Vestea a produs reacții puternice în rândul oamenilor care apreciază actul cultural arădean, aceștia acuzând Primăria că face economii acolo unde chiar nu ar fi cazul. Nemulțumirea și-a exprimat-o și maestrul dirijor Dorin Frandeș, fost manager al Filarmonicii, care explică elegant și elocvent de ce este important să protejăm moștenirea lăsată de înaintașii noștri care au depus atâtea eforturi pentru a urca Aradul pe culmile performanței muzicale.

    „Lumina este mult mai sus și este nespus de mare. Soluția corectă ar fi să construiești nu să distrugi. Nici măcar o familie, cu atât mai mult 40 (doar la Filarmonică). Una dintre soluțiile corecte ar fi constituirea de locuri de muncă. Timp de mai bine de 30 de ani am asistat la neantizarea Aradului industrial. Acum suntem înștiințați că un proces similar se va produce în domeniul culturii. Dacă fabricile, uzinele și băncile au trebuit să dispară (ca în locul lor să vină alții care să încarce beneficiile) același proces este prefigurat de incendiara comunicare cu privire la soarta Filarmonicii arădene. Se calcă cu nonșalanță peste cei aproape 200 de ani de strădanii ale unei comunități care a trecut prin cele două războaie mondiale și chiar prin comunism (oricare dintre ele mult mai grave decât actuala criză denumită pandemie). Pentru înființarea Filarmonicii și ființarea ei s-au constituit ”unități specializate de pregătire a cadrelor” (le-am redenumit astfel pentru ca să priceapă și cei care cunosc doar astfel de termeni). Așa s-a ajuns ca Aradul să fie al ȘASELEA oraș din EUROPA care a avut învățământ muzical organizat la nivel de studii specializate (1833). Până și comuniștii au dezvoltat baza de pregătire și selecție a celor care profesează în domeniul muzical, înființând și susținând Liceul de muzică. Existau speranțe și pentru ”mai bine”. De foarte puțin timp sistemului de pregătire a muzicienilor profesioniști i s-a adăugat și treapta lipsă, învățământul superior. Tinerii pot acum să-și desăvârșească studiile muzicale fără să plece la București, Cluj, Timișoara sau Oradea. Da. Sistemul de pregătire al cadrelor este pus la punct. Iată că lipsea ceva. Este ceva care s-a experimentat într-un cu totul alt domeniu, în cel al medicinei: exportul celor specializați. Acum plângem din cauza ”hemoragiei” de cadre medicale specializate la noi, dar care practică peste tot în lume. Poate nu generația noastră dar urmași ai noștri o să simtă acut lipsa oamenilor de cultură, în speță a interpreților de muzică, căci dispariția locurilor de muncă autohtone îi vor face pe cei care déjà sunt în activitate să emigreze iar pe tineri să se îndrepte spre alte specializări. În anul 1977 cuiva dintre comuniștii aflați la putere i-a venit idea de a reduce nr școlilor de muzică din țară. A fost doar un zvon căci inițiativa a întâmpinat o așa de mare opoziție încât nu a ajuns să fie pus în aplicare. Sperăm cu toții că deși făcută public amenințarea reducerii drastice a posturilor și așa insuficiente de la Filarmonică să rămână doar la stadiul de idee (cam năstrușnică), căci aceasta nu răspunde la multe întrebări.

    Oare de ce chiar în perioada imediat premergătoare Primului Război Mondial, s-a construit Palatul Cultural al Aradului în care principalul spațiu este una dintre cele mai bune săli de concerte cu acustică naturală special pentru muzică, pentru concerte?
    Oare de ce TOATE cheltuielile legate funcționarea instituției denumită Filarmonica de stat Arad alcătuită de prin anii 1950 dintr-o Orchestră simfonică COMPLETĂ compusă din cca 69 de instrumentiști+2 dirijori, Cor academic compus din cca 37 de artiști +dirijor și un Ansamblu de muzică populară, compus din cca 10 instrumentiști +3 soliști+ dirijor. Compartimentul numit pe atunci TESA era complet și avea 2 organizatori de concerte.

    Oare de ce s-a continuat până în anul trecut achiziționarea de instrumente și material muzicale, iar biblioteca muzicală a Filarmonicii arădene a ajuns să fie una dintre cele mai ”bogate” din țară.

    De ce s-a cheltuit recent o sumă remarcabilă pentru restaurarea automatizarea și climatizarea și mobilarea încăperilor în care își desfășoară activitatea Filarmonica

    Oare de ce consilierii CLM-ul precedent au votat cheltuirea unei sume considerabile pentru proiectarea și achiziționarea unei orgi de concert ?

    Pe cine deranjează faptul că la ora actuală municipiul nostru se poate mândri cu faptul că are una dintre cele mai complet dotate instituții profesionale de muzică ? Cei care vor hotărî vidarea acesteia de instrumentiști și coriști ar trebui să chibzuiască ceva mai mult. Dacă temporal bugetul trece printr-un moment mai greu asta nu trebuie să se răsfrângă atât de dramatic asupra muzicii. Pentru cei care din diverse motive nu știu o informație foarte utilă referitoare la oricare dintre artiștii care se dorește să fie ”pus pe liber” este faptul că el a apărut pe scena Filarmonicii CA DEBUTANT după 12 ani de studiu la instrument. (Studiul unui instrument se face NON STOP, fără vacanțe sau pauze. Din clasa a V-a la instrument se studiază zilnic cel puți 4 ore în fiecare zi inclusiv duminica). Experiența de a cânta într-un ansamblu, orchestră sau formație camerală, ori cor se dobândește după aceea și iarăși trebuie să treacă niște ani pentru o integrare eficientă.

    Acum se profită de faptul că din cauza restricțiilor impuse de pandemie formațiile trebuie să evolueze în cea mai parcimonioasă, poate chiar nefericită componență. Nu se ia în considerare că această situație precum și faptul că pentru a avea contact cu interpretarea este nevoie de apelarea la electronică, uitându-se că în același mediu se află înmagazinate mărturiile interpretative ale celor mai mari colective de artiști. Mai mult decât atât, ele pot fi reascultate gratuit de un număr nelimitat de ori, reformând de-a dreptul gustul celor interesați.

    Cum va arăta și suna orchestra noastră, ”ciumpăvită”, la terminarea pandemiei pentru publicul care de aproape doi ani a fost obligat să asculte orchestrele din Londra, New York, Paris, Budapesta, sau Moskova?

    Dacă se va merge pe desființarea actualelor ansambluri ale Filarmonicii în ideea că atunci când vor fi bani se vor reînființa, este foarte important de știut că un astfel de gest nu este echivalentul înființării sau desființării unui PFA sau ONG…….. Existența Filarmonicii menține Aradul pe o important hartă a Europei, pe harta CULTURALĂ a bătrânului continent.

    Dacă investitorii străini direct interesați de dispariția industriei românești refac industria zonei în favoarea lor, fapt care are un oarecare răsunet și în buzunarul concetățenilor noștri, nici un investitor străin nu va ”reface” arta și cultura distrusă un tip hiperpragmatic de gândire a evoluției unor anumiți indicatori”, ne-a transmis maestrul Dorin Frandeș.

    Menționăm că de ieri a început să circule în mediul online și o petiție creată de artiștii Filarmonicii prin care se cere salvarea instituției care deja a adunat peste 2000 de semnături. (vezi AICI)

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Cultura sufera in detrimentul inculturii primarului si a apropiatilor(pile)angajati pe sparceana ca personal auxiliar in institutii de cultura!
      Ar fi indicat ca primarul sa renunte la stufarisul angajatilor mai putin importanti si care oricum nu isi justifica salariile si sa lase CULTURA ARADEANA acolo unde-i locul,LA LOC DE CINSTE!
      REMARCATI ACUM CE INSEAMNA CA OAMENI CU O PREGATIRE PRECARA SA PREIA CONDUCEREA MUNICIPIULUI SI A INSTITUTIILOR IMPORTANTE?NICIODATA,NICIODATA NU O SA SE DEZICA DE “PROSTIE”DEOARECE II CARACTERIZEAZA!

      +13 voturi
      +1
      -1
    2. SALVAȚI FILARMONICA !! Soluția !?
      Desființați Poliția Locală, o gaură neagră a bugetului care NU -și justifică existența !! trimiteti-i pe “polițiștii de carton” că NU sunt polițiști !! Fac de râs statutul polițistului, trimiteți-i la spații verzi, ca doar dublează oamenii primăriei de la parcări !!
      SALVAȚI FILARMONICA !!
      ELIMINAȚI Poliția Locala, agent electoral !!

      +4 voturi
      +1
      -1

    Scrie un comentariu

    4 + 2 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.

    Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.