Lucia Bibarț a lansat volumul de poezii „După ce-am mușcat din măr”

    de Raluca Medeleanu | 31 mai 2020, 1:03 PM | Cultură

    0

    Poeta arădeancă, Lucia Bibarț, responsabil PR al Bibliotecii Județene „A.D. Xenopol” a lansat săptămâna trecută un nou volum de poezii intitulat „După ce-am mușcat din măr”. Volumul a apărut la editura Napoca Star din Cluj-Napoca și, potrivit președintelui Ligii Naționale a Scriitorilor Români, Alexandru Florin Țene, reprezintă o invitație la întoarcerea la mitologie.

    Redăm în rândurile următoare recenzia realizată de Țene:

    Al. Florin ŢENE: Poezia ca întoarcerea la mitologie, pretext pentru trăirile prezentului

    Volumul, “După ce-am mușcat din măr “ de Lucia Bibarț, apărut la Editura Napoca-Star, Cluj-Napoca, 2020, iluminează prin înăuntru mitologia cu fascicolul de lucire al trăirilor sale, aducând într-un paralelism fericit simbolistica trecutului cu destinul autoarei, înflorind prezentul prin poezie.

    Poeta abordează mitul Mărului lui Adam, într-o filozofie proprie, dar inspirată în umbra autorităţii şi prestigiului Bibliei.

    Legenda nodului din gâtul bărbătesc e interesantă, între altele, pentru că atribuie mărului valoarea de simbol al ispitirii şi căderii omului în păcat. Ne putem, deci, întreba de ce tocmai mărul este considerat a fi fructul oprit, în condiţiile în care textul biblic nu specifică ce fel de fruct mănâncă Eva şi Adam, în grădina Edenului, la îndemnul viclean al şarpelui.

    Dacă cercetăm Facerea, în special cap. 3, aflăm doar că primii oameni sunt izgoniţi de Dumnezeu din grădina sacră după ce încalcă porunca de a nu mânca din rodul unui pom aflat în mijlocul raiului.

    Mai iscoditori decât Adam şi Eva, filologii s-au tot întrebat despre ce poame va fi fost vorba, iar botaniştii le-au ţinut hangul. Ceea ce ştim e că ebraicul tappûaḥ, însemnând când „pom” – Geneza 3: 6, când „măr (fruct)” – Proverbe 25:11, când „măr (copac)” – Ioil 1:12, a fost redat în Septuaginta prin grecescul mēlon, iar în Vulgata, prin latinescul malum. Identificarea realiilor denumite prin respectivele cuvinte, însă a iscat controverse cu privire la fructul păcatului originar. Fu caisă, portocală, măr, lămâie sau gutuie? Fost-au ochi care să vadă, n-a fost minte să priceapă!

    În literatura lumii creştine, mărul devine emblema pomului cunoaşterii începând cu secolul al IV-lea. Filologii trag spuza pe turta lor şi speculează că asocierea mărului cu dorinţa adamică de a afla deosebirile dintre bine şi rău se va fi produs pe fondul discretului joc lingvistic instaurat între lat. mālum, cu valorile de sens: 1. „pom”, 2. „fruct” şi 3. „măr”, şi lat. malum, însemnând 1. „nenorocire”, 2. „suferinţă”, 3. „răutate”. Acest joc, întreţinut de omonimia generată prin calchierea gr. mēlon, a favorizat impunerea mărului ca simbol al fructului vestitor de moarte. De altfel, în tipicul medieval al picturii creştine occidentale, mărul e un laitmotiv al păcatului originar, după cum putem înţelege contemplând capodopera artistului flamand Hugo van der Goes, Căderea lui Adam (aprox. 1479). Începând cu secolul al XVI-lea, mari pictori renascentişti precum Albrecht Dürer sau Lucas Cranach consolidează un canon estetic în care mărul simbolizează malefica ispită şi tentaţia senzuală, noua conotaţie fiind pusă de istoricii artei pe seama familiarizării artiştilor din Renaştere cu mitologia clasică sau, ca să scurtăm vorba, cu mitica grădină a Hesperidelor în care s-ar fi aflat mere de aur dătătoare de viaţă veşnică. Unul dintre acele mere e vestitul măr al discordiei care a aprins, zice-se, războiul troian.

    În acest context, Lucia Bibarț aduce în prezent simbolistica biblică, din Grădina Edenului în trăirile sale, în dorințele sufletești, dar și în cele carnale. Mă deștept/ felinesc-femeiește/în îmbrățișarea ta/carnal – sufletească,/atât de flămândă,/încât mă asimilează/ coastei tale./Până acum lipsă (Coasta ta). Ultimul vers subliniind un adevăr pe care îl simte poeta, practic este o chemare către Adamul său. Probabil și o speranță.

    Poeta nu mai este la începuturi, maturitatea versurilor sale, valorifică un fond livresc, de extracție biblică, dar cu imagini contemporane, tablouri din, să-i spune așa, Edenul contemporan, trăit cu simțurile de astăzi. Poezia sa conține un fond de soi apolinic, care este orientat spre ordine, măsură și armonie, caracterizat printr-o contemplare senină, detașată, lucidă, rațională, dar și implicat în dorința atingerii carnale. Așa că…./ferește-te de mine,/ în serile lungi ce urmează,/Iubite!/Poți înnebuni, te poți otrăvi de miresmele solare /ale pielii mele./Amână-ți venirea. Apune și tu! ( Miresme tactile ). Practic, această amânare a venirii, nu este alceva decât o chemare mascată.

    Unele poeme sunt clipe, ”netrucat învolburate spre tine“ (Plete), de meditație asupra existenței umane. O întreagă sistemă cu aspect cifrat e stăpână în aceste poeme care zic despre alegoria gândului ce urcă sau coboară, stârnind întrebări, întâmplări petrecute în timp: “Ideea mea răpusă/ demult a murit. /A ta… dă să se nască/din proaspătu-i pierit./ / Gândul meu coboară./Al tău a suit. /Ce-am mai avea oare/de vremuit?! “(Disproporții )

    Poemele Luciei Bibarț sunt “tălmăcirile“ sufletului ei curat, dornic de apropiere, ce exoterizează viziuni. Ambiguitatea barocului construcției bibărțene constă în amestecul de exoterism cu esoterismul, dezambiguizarea se produce în chip figurat, printr-o furoare imagistă: “ Încet, încet/devenim oameni de aer. /Și nu dezrădăcinarea de pământ/ne doare atât, cât/sufocarea din doruri, din gând. “(Rădăcini în vânt )

    Dorința vremurilor adolescentine este adusă în poezie ca o situație incertă, evanescența înseamnă mai mult decât tensiunea. Poeta ezită înaintea ispitelor de a rupe cu tot ce-i neconvenabil: “Parfumul adolescenței s-a/îmbibat în caseta ființei mele/ca semn distinct./Se impregnaseră așteptările/ de izu-i. Iar tu tăceai. “ (Tu tăceai) Practic este o chemare la dragostea eternă, pe care autoarea o caută frisonată de dorinți.

    Găsim în aceste poeme, superbe imagini originale ale așteptării cambrate în sine.

    În întregul volum al Luciei Bibarț, dragă cititorule, aflăm o mare voluptate a discursului poetic stilizat și încărcat de metafore, o chemare solemnă ce fundamentează sentimente și cântă în mișcare lentă, precum Eva sub Mărul mitologic.

    Poezia Luciei Bibarț din “După ce-am mușcat din măr-desculț prin poezie “, imaginează parcă ceea ce gândește Regina lui Henry Moore.

    Al.Florin Țene

    Președintele Ligii Naționale a Scriitorilor Români

    Membru al Academiei Americano-Română de Cultură și Știință

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    1 + 5 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.

    Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.