miercuri, 23 aprilie, 2025

Special Arad Logo

    Patru locatari de pe strada pietonală 1 Decembrie 1918 s-au plâns consilierilor de muzica pe care o aud noaptea

    de Raluca Medeleanu | 25 martie 2025, 5:24 PM | Administraţie | Topic special

    11

    Consilierii locali au aprobat în ședința de marți, 25 martie, anumite modificări asupra Regulamentului privind modul de desfășurare a activităților comerciale și al piețelor din municipiu. Profitând de această ocazie, patru locatari de pe strada pietonală 1 Decembrie 1918 au luat cuvântul cerând modificări suplimentare, pe motivul stresului ce îl provoacă muzica de la terase.

    Așa cum a atras atenția și primarul Călin Bibarț, consilierii nu erau chemați în ședință pentru a dezbate modificări aduse conținutului regulamentului, ci doar să aprobe anumite majorări de tarife, respectiv modul în care sunt întocmite anumite formulare pentru autorizația de funcționare, de exemplu atașarea de acum și a documentației sanitar-veterinară emisă de Direcția Sanitar-Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, în cazul agenților economici care prepară hrană (detalii AICI).

    Cu toate acestea, patru locatari de pe strada pietonală 1 Decembrie 1918 s-au înscris la cuvânt pentru a cere insistent interzicerea muzicii la acele terase și în mod expres interzicerea uneia dintre terasele de pe strada respectivă să mai organizeze petreceri, nunți, botezuri, evenimente culturale și orice eveniment cu public, invocând că decibelii emiși le afectează odihna, în condițiile în care regulamentul în forma actuală permite acest lucru.

    Mai mult, una dintre locatare le-a reproșat consilierilor că se teme pentru eventualele probleme de sănătate ale bebelușului ei care ar putea surveni din cauza muzicii care ajunge să se audă în casă: „copilul din cauza plânsului poate face hernie, cine răspunde penal?”.

    O altă mămică, prezentă și ea cu fetița la ședință, s-a plâns atât de muzica de la terase, cât și de mirosul de mâncare care se degajă din bucătăriile restaurantelor: „au hornurile acolo la noi în curte, e un miros îngrozitor (…) și muzica… e tulburarea liniștii”, o altă locatară a indicat, în mod eronat însă, că difuzarea muzicii pe terase este complet interzisă în municipiul Arad (în fapt, există o prevedere de acest fel doar în ceea ce privește terasele aflate lângă lăcașuri de cult), iar un locatar a reproșat că una dintre terase „ocupă toată strada”.

    Poliția Locală: „Nu putem face un abuz”

    Pentru a le răspunde nemulțumirilor, a fost chemat să ia cuvântul directorul Poliției Locale, Adrian Toma, care le-a explicat că atâta timp cât activitățile teraselor respective, aflate într-o zonă centrală, pietonală, nu contravin regulamentului aprobat de Consiliul Local, polițiștii locali nu pot interveni.

    „Regulamentul activităților este foarte clar: în zonele pietonale, desfășurarea activităților pe terase și inclusiv difuzarea muzicii, este permisă și după orele 22. Sens în care, noi dacă suntem sesizați, ne deplasăm la fața locului și, în măsura în care aplicăm legea 61, punctele 25,26,27, din articolul numărul 2, ceea ce rare ori se întâmplă, aplicăm sancțiuni. Altfel, nu putem face un abuz. Ăsta este punctul de vedere actual”, a spus directorul Poliției Locale.

    Amintim că pentru ani de zile singura stradă pietonală din municipiu a fost Mețianu, din 2020 fiind transformată în zonă pietonală și Piața Luther (Biserica Roșie). În 2019, porțiunea de stradă 1 Decembrie 1918 dintre Bulevardul Decebal și cu Bulevardul Revoluției a devenit pietonală doar pe perioada weekendului, fiind încă de atunci instalată și ghirlanda luminoasă. Un an mai târziu, porțiunea de stradă 1 Decembrie 1918 împreună cu zona de terase din Piața Avram Iancu au fost transformate ca pietonale pentru o perioadă extinsă, între 1 mai și 31 octombrie, iar ulterior ele au rămas pietonale pentru întreaga perioadă a anului.

    Astfel, potrivit regulamentului în vigoare, localurile din aceste zone pietonale au voie să aibă activitatea și peste ora de închidere 22:00 (care este prevăzută ca oră maximă de funcționare pentru cele situate pe alte străzi din municipiu).

     

    Citește și:

    Mețianu, o stradă de închiriat, în așteptarea unei minuni

     

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Domnul sef de politie locala Adrian Toma profita de protectia domnului Bibart si o prefectura amorfa care nu urmareste activitate de reglementari ale primariei Arad, toti acceptand incalcarea legii si acceptarea abuzarii populatiei.
      1_Domnului prefect av. Mihai Pasca ii recomand sa mai arunce privirea asupra hotararilor luate de primarul Aradului Calin Bibart si de Consiliul Local al Municipiului Arad si sa anuleze acele HCLM-uri s-au articole din HCLM-uri care incalaca legea si care in cele mai multe cazuri aduc atingere drepturilor cetatenilor asa cum este si in cazul celor patru cetateni, victime le abuzului Primariei Arad si al politiei locale care refuza sa aplice legea !
      2_Recomand ca bibliografie atat primarului Calin Bibart, Consiliului Local al Municipiului Arad cat si domnului sef de politie locala Adrian Toma:
      a)_LEGEA nr. 61 din 27 septembrie 1991 (*republicată*)pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, art.2 pct-le 25 si 26. (text Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 125 din 18 februarie 2020)
      b) LEGE nr. 24 din 27 martie 2000 (**republicată**)privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, art. 80 si art. 81 pct. 1 si 2.
      3_Pentru seful politiei locale Adrian Toma recomand ca bibliografie suplimentara LEGE Nr. 155/2010 din 12 iulie 2010 *** Republicată
      Legea poliţiei locale , precum si legislatia conexa
      Recomand celor patru persoane lezate in dreptul lor conferit de LEGE sa faca o sesizare catre prefectul Aradului, av. Mihai Pasca, prin care sa ceara ca atat ConsiliulLocal Arad cat si primarul Aradului, Calin Bibart, sa fie obligati sa respecte legile chiar si prin chemarea primariei Arad in Contencios Administrativ . Sper ca sefului politiei locale Adrian Toma, prefectura Aradului sa-i atraga atentia ca nu numai ca este platit de cetateni (prin taxele si impozitele impuse) dar este si obligat sa vegheze la respectarea legilor (in primul rand) si apoi sa fie in slujba Primariei Arad pazindu-i abuzurile .

      +15 voturi
      +1
      -1
    2. Raluca Medeleanu, ești pe dinafară, citește regulamentul de funcționare a teraselor, acolo scrie că difuzarea muzicii prin mijloace de amplificare este interzisă. Mai întâi citește regulamentul, nu scrie ceea ce îți dictează cei de la primărie.

      +8 voturi
      +1
      -1
      • Am citit regulamentul, observația îmi aparține, întrucât am mai făcut rezumate din acest regulament și anterior. Mențiunea dumnaevoastră e la paragraful cu lăcașurile de cult. Vă dau citire la câteva paragrafe:

        (4)
        Se interzice:
        a. difuzarea muzicii pe terase cu sisteme de amplificare. Terasele amplasate în apropierea locașurilor
        de cult vor ține cont de programul cultelor religioase, respectiv programul slujbelor și a
        procesiunilor religioase, perioadă în care este interzisă difuzarea muzicii de orice fel;

        b. difuzarea muzicii de orice fel după ora 22, de luni până joi, respectiv, duminica și după ora 23,
        vineri și sâmbătă.
        dar
        h. se admite în zonele pietonale, din zona construită protejată, organizarea de evenimente de tipul:
        concerte și reprezentații live, prezentări de modă, teatru, etc. cu desfășurare stradală în zona teraselor, în zile
        de sărbătoare națională sau locală, precum și în weekend – doar vineri și sâmbătă, cu respectarea orarului de
        funcționare. Organizarea acestor evenimente, precum și în alte zile decât cele menționate se poate realiza
        numai cu acordul Primăriei Municipiului Arad.

        și

        (2) Prin excepţie de la alin. (1) pentru zonele pietonale, terasele şi gădinile de vară situate pe Bd.
        Revoluţiei, Piaţa Gării, Piaţa Avram Iancu, str. Tribunul Dobra, Piaţa Arenei, Calea Romanilor, Petru Rareş,
        Calea Radnei, Bd. Decebal, Bd. G-ral Ion Dragalina, Calea Aurel Vlaicu, Piaţa Uta, Meţianu, Parcul
        Reconcilierii, Episcopiei, Vasile Alecsandri, 1 Decembrie 1918, Nicolae Bălcescu, Blajului, Corneliu
        Coposu-Parcul Pădurice, Poetului, Calea Timişorii şi Ştrandul Neptun, orarul de desfăşurare a activităţii pe
        terase va fi stabilit de comerciant în aşa fel încât preluarea ultimei comenzi să nu depăşească ora 23,00. La
        ora 24. 00 toate terasele au obligaţia de a se închide, iar în zilele de vineri şi sâmbătă ultima comandă poate
        fi preluată cel târziu la ora 24,00, cu obligaţia de închidere a tuturor teraselor cel târziu la ora 1,00. Fac
        excepţie zilele în care au loc evenimente organizate de către Primăria Municipiului Arad.

        +20 voturi
        +1
        -1
    3. …au născut „fecioarele mării”și au copilași,cred că la baza „deranjului acustic sta totuși niște frustrări postNatale,daca soții,ar avea grija de doamne,și copii ar fi mai relaxați,daar probabil întâlninduse in parc ,având copilașii aceeași vârstă..au devenit „îmbătrânite”și pun la cale „ce ne mai deranjeaza pe noi mâine?”

      --12 voturi
      +1
      -1
    4. Hai să închidem și puținul care a mai rămas din Arad și să punem lacătul ca să nu îi mai deranjeze pe x sau y. Să ne întrebăm de ce nu suntem ca TM, Oradea sau Cluj….de ce totul e mort. Că nimeni nu vine să investească într-un oraș de obosiți, pensionari, pocăiți!

      +3 voturi
      +1
      -1
    5. Aradean, dumneavoastra aveti pana noaptea tarziu „lautari” sub fereastra ? Nimanui nu-i pot fi interzise drepturi conferite de lege ! HCLM-ul invocat de Bibart si de seful politiei locale Adrian Toma din punct de vedere al ierahiei actelor juridice este subordonat legii si nu poate modifica o lege in sensul restrangerii drepturilor conferite de aceasta . Daca in legea 61/1991 „pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice” este prevazut ca orele de liniste ce trebuie respectate sunt cuprinse intre orele 22 – 08 si 13 – 14, nici Bibart nici Adrian Toma si nici mama Consiliului Local nu au dreptul sa intervina in textul legii pentru a aduce modificari. Nici legea la care am facut referire, in cuprinsul ei nu da dreptul autoritatilor locale sa-i aduca modificari . HCLM-ul invocat si aparat de Bibart si de Adrian Toma este un exemplu de abuz de putere ! Nu poti spune ca pe anumite strazi pot canta lautarii cat vor ei iar pe alte strazi (probabil strada lui Bibart si a lui Adrian Toma) se respecta prevederile legii 6171991 !

      +8 voturi
      +1
      -1
    6. Și ce propun acești 4 cetățeni ? Să le cânte păsărelele ? Păi mutați-vă fraților. N-ați vrea să omorâți și ce-a mai rămas din acest oraș ? Oriunde mergeți în vest, în zonele centrale și centrele istorice se întâmplă la fel. De aceea, cei cu minte, s-au mutat din zonele respective.

      Eu v-aș da amenzi pentru că deranjați aiurea poliția locală.

      +10 voturi
      +1
      -1

    Scrie un comentariu

    4 + 1 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.