duminicã, 28 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Lipsa spiritului gospodar se simte tot mai mult în Parcul Pădurice (Video)

    de Raluca Medeleanu | 25 septembrie 2023, 12:38 PM | Recomandările editorilor | Strada

    4

    „Ce se agonisește prin muncă se păstrează mai cu grijă”, zice un proverb românesc… care băgăm seama că n-a ajuns pe la urechile gospodarilor noștri conducători. La Arad, treaba e „oablă”: bagi bani mulți în ceva, dar uiți să mai ai și grijă. Apoi, dacă se strică cu totul, la gunoi și altul nou la rând! Cam așa stă treaba și cu Parcul Pădurice.

    Au trecut 11 ani de când a fost inaugurat „cel mai modern parc din zona de vest” – așa cum a fost el prezentat în presa vremii. S-au băgat 9,36 milioane lei atunci în proiectul de modernizare de la Pădurice, iar rezultatul a fost unul frumos. Parcul arăta îngrijit, natura veche a fost integrată armonios cu vegetația nou plantată. Aleile din asfalt au fost înlocuite cu alei din plăci de granit, iar iluminatul a fost și el înlocuit cu stâlpi moderni LED. Pe lac și-a făcut apariția și o fântănă cântătoare cu lumini colorate, astfel că zona a prins viață și în primele veri a devenit o reală atracție pentru oamenii din zonă.

    Anii au trecut, iar lucrurile au început treptat să se ducă pe apa sâmbetei. Mai întâi au apărut problemele la fântână, mai apoi au început să fie distruse coșurile de gunoi, să fie răsturnați stâlpii de iluminat, ba chiar smulși din pământ, iar Primăria a reparat destul de puțin zona. Gardul de tip poartă din lemn de la intrarea în parc dinspre Podgoria a fost distrus și nu l-a mai înlocuit nimeni. Nu au mai fost înlocuite nici capacele furate de la pubele. Vegetația s-a rărit și ea. Tot ce a mai fost reparat pe parcurs sunt acele bolte albe pentru plantele cățărătoare. Și băncile care primesc periodic câte o mână de vopsea proaspătă. Și se mai taie iarba.

    Plăcile de granit de pe alei sunt ca un puzzle dezmembrat

    Dacă dai o tură pe aleea principală din Parcul Pădurice, ai mare grijă cum pășești pe anumite porțiuni! Plăcile de granit sunt dezlipite și joacă sub greutatea picioarelor. E un miracol că au fost furate doar câte 2-3 plăci, întrucât multe se pot desprinde cu ușurință, mai ales în locul unde aleea principală ia o curbă către latura Casei Sindicatelor, urmând cursul lacului.

    Unde e paza?

    Ne amintim că la inaugurarea parcului, din 2012, au fost angajați agenți de la o firmă de pază special pentru a se asigura că modernizarea nu va fi afectată de vandali. Pe ture, câte un agent se plimba constant prin parc, pentru a supraveghea zona. După un timp însă, paza a dispărut, iar efectele au început îndată să se vadă. Mâzgâleli pe boltele albe din lemn, câte un bec spart, câte o bancă ruptă… Unora le dă o reală satisfacție să distrugă lucruri care nu le aparțin!

    Stăm rău la capitolul mentenanță

    52868284 531465710715764 6267355607062282240 n

    (Gospodărirea Comunală a distrus un stâlp de iluminat în februarie 2019 și a promis înlocuirea lui cu unul nou. Nu a fost înlocuit nici acum)

    Ce am încercat să semnalăm prin prezentul articol? În niciun caz că e nevoie de un amplu proiect de refacere de la zero a Parcului Pădurice. Acesta e un obicei condamnabil în orașul nostru, care consumă mulți bani publici. De multe ori asistăm la investiții extrem de costisitoare pe care apoi nu mai știm să le îngrijim. Se așteaptă până când lucrurile ajung să fie atât de deteriorate, încât e necesară schimbarea lor completă.

    La Pădurice, nu e cazul. Ar fi suficientă o reparație mai atentă a elementelor deteriorate. O lipire mai zdravănă a plăcilor de granit desprinse, cumpărarea câtorva plăci noi, pe dimensiune, pentru a umple golurile.

    Costisitoarea investiție de la Pădurice merită să fie îngrijită. Nu considerăm că puțin peste 10 ani e un timp suficient ca să zici că „și-a scos banii” încât să nu mai îngrijești zona. Când faci o investiție trebuie să te asiguri că ea dăinuie în timp. Nu e destul doar să tai panglica.

     

     

    • Citește și: Dorel, de la Gospodărirea Comunală, a comis-o din nou în parcul de la Pădurice, a doua oară într-o săptămână · Special Arad

     

     

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. 👏 😉
      Ce vreți…?
      E imaginea REPREZENTATIVĂ a Aradului: atât a Administrației, cât și a cetățenilor săi !!!
      👍
      E exemplul perfect a lui „să se facă…, dar nu de noi!” și-a lui „las’ că merge și așa!”
      .
      PS: excepțiile, puține la număr, din păcate nu sunt prea semnificative….

      +4 voturi
      +1
      -1
    2. Lipsă de creier au dovedit-o și cei care au proiectat aleile alcătuite din dale de culoare deschisă din părculețul aflat în fața hotelului Continental. Nu poți păși normal, există spații mari între dale, îți intră între ele ori vârful, ori tocul pantofului. Frumoase alei, nu zic că nu sunt! Dar lipsite de funcționalitate! Ornamentale, atât! Niște papițoi! Oare au încercat să pășească pe alei acești deștepți, care le-au proiectat?

      +6 voturi
      +1
      -1

    Scrie un comentariu

    9 + 9 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.