luni, 14 octombrie, 2024

Special Arad Logo

    Update Dorel, de la Gospodărirea Comunală, a comis-o din nou în parcul de la Pădurice, a doua oară într-o săptămână

    de Raluca Medeleanu, Mihai Todoca | 21 februarie 2019, 11:43 AM | Știri Arad | Topic special

    2

    Știre, 21 februarie: De data asta cei de la Gospodărirea Comunală chiar au comis-o! Săptămâna asta, Dorel își reintră în drepturi și mai distruge ceva din parcul de la Lacul Pădurice atunci când taie un copac (chipurile, era uscat!). Reamintim că înainte cu trei zile, o echipă de la Gospodărirea Comunală a început să taie copacii din parc, iar astfel a distrus o bancă. Banca a rămas acolo cu scândurile pe jos. Nu a venit nimeni să încerce să repare sau să constate ceva.

    Astăzi, au reușit să salveze o altă bancă de la distrugere (deși au ciupit-o un pic și pe aceea), dar un stâlp de iluminat nu a mai putut fi salvat!

    Acesta a ajuns praf și pulbere în urma „defrișării” parcului. Nu înțelegem cât de greu poate fi să tai un copac fără să distrugi ceva care se află în imediata vecinătate a lui.

    Am vorbit cu un reprezentant al Gospodăririi Comunale, care ne-a transmis următoarele: „colegii mei se vor deplasa la locul incidentului pentru a stabili cine se face vinovat, dar de înlocuit se va înlocui stâlpul fără nici o problemă. Interesul nostru este să facem Aradul frumos, nicidecum să distrugem”.

    Reamintim că modernizarea parcului s-a făcut pe fonduri europene în cadrul Programului Operaţional Regional 2007-2013, un proiect prin care s-au accesat peste 9 milioane de lei.

    Update, 22 februarie: 

    Am solicitat poziția Primăriei Arad în legătură cu distrugerile pe care le-au făcut cei de la Gospodărirea Comunală în Parcul de la Pădurice și am cerut mai multe detalii cu privire la investiția parcului. Iată ce ne-au răspuns reprezentanții Primăriei:

    „Parcul Pădurice din Arad a devenit unul din cele mai frumoase parcuri publice urbane din ţară, în urma unei investiţii de amploare în valoare de de 9 365 715 lei, din care 7 171 790 au reprezentat fonduri nerambursabile, prin POR 2007-2013, în cadrul Planului Integrat de Dezvoltare Urbană a municipiului Arad. Parcul de la Pădurice a fost reabilitat prin regenerarea plantaţiilor, reamenajare peisagistică şi echiparea cu sistem de irigaţie automat, remodelarea aleilor, refacerea pavimentului şi bordurilor într-o manieră decorativă, amplasarea de mobilier urban cu design modern şi iluminarea ambientală a aleilor parcului. În zonă s-a creat şi un spaţiu adiacent promenadei, destinat recreerii persoanelor de vârsta a treia, umbrit şi protejat, două pergole, cu gard viu de talie joasă şi trandafiri, cu vizibilitate asupra fântânii din lac care este de altfel şi atracţia principală a parcului.

    Zilele trecute, în timpul unor acţiuni de toaletare a copacilor din Parcul Pădurice au fost avariate o bancă şi un corp de iluminat. Echipele edilitare aparţin SC. Gospodăria Comunală Arad care a remediat în cel mai scurt timp şi pe cheltuiala societăţii deficienţele apărute la băncuţă. Lampadarul va fi şi el reparat sau după caz înlocuit, în aceeaşi termeni şi condiţii”.

    Citește și:

    Ne-ai speriat, Dorele! Dar cu banca ce-ai avut, a crescut ROBOR-ul și n-ai știut cum să te răzbuni? (Foto)

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Un reprezentant al Gospodăririi Comunale, ne-a transmis următoarele: „dar de înlocuit se va înlocui stâlpul fără nici o problemă.”
      Asa e doara banii-s de la dumitale d’acasa.
      90% dintre aradeni nu-si permit asemenea stalpi prin curte/gradina…si pun pariu ca nici acest director. Da’ daca nu-i banu’ meu…nu-i nici o problema!
      Incredibil! Cum puii mei sa dai asemenea declaratie unui ziarist?

      +11 voturi
      +1
      -1

    Scrie un comentariu

    8 + 4 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.