vineri, 29 martie, 2024

Special Arad Logo

    Lionel Messi – ofertat cu cea mai mare sumă din istoria fotbalului

    de Special Arad | 21 noiembrie 2016, 8:02 AM | Sport

    0

    Clubul britanic de fotbal Manchester City va face, în vara anului 2017, o ofertă record pentru transferul argentinianului Lionel Messi, de la FC Barcelona, informează publicaţia The Mirror.

    Potrivit sursei citate, finanţatorii echipei de pe Etihad Stadium pregătesc un pachet financiar în valoare de 200 de milioane de lire sterline, aproximativ 234 de milioane de euro, sumă care include banii de transfer şi salariul jucătorului. Englezii îi oferă lui Messi un salariu săptămânal de 500.000 de lire sterline, în jur de 585.000 de euro, iar Barcelonei 100 de milioane de lire sterline, adică aproximativ 117 milioane de euro.

    Dacă se va realiza transferul, Lionel Messi va deveni cel mai scump fotbalist din toate timpurile. Deţinătorul recordului este francezul Paul Pogba, cumpărat de Manchester United cu 105 milioane de euro de la Juventus Torino.

    Contractul lui Messi cu Barcelona expiră în iunie 2018, dar jucătorul ajuns la 29 de ani ezită să semneze prelungirea. Problemele cu justiţia spaniolă, dar şi refuzul conducătorilor de pe Camp Nou de a introduce în noul contract o clauză care să-i permită să plece la Newell’s Old Boys, echipă la care vrea să îşi încheie cariera, l-au făcut pe argentinian să refuze, pentru moment, prelungirea înţelegerii.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    0 + 1 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.